DUMITRU ICHIM
(din vol. “Şarpele de aramă – sacerdoţiu liric
Ed.Sfântul Gheorghe-Vechi, Bucureşti, 2014)

ADORMIREA MAICII DOMNULUI

…și nici de data asta
Toma nu era cu ucenicii;
căruțele norilor, cu care veniseră,
stăteau una după alta,
iar caii de foc pășteau la poale de munte
minutarele noastre de iarbă, mărunte.

Stergându-și coada ochiului,
Toma, în cele din urmă grăi,
dar nu cu’mpărecherea vorbei,
ci c’o privire șovăindă fricii.
Unul după altul, aplecându-și capul,
răspunseră, aceluiași da,
ucenicii.

In lături dădură piatra peșterii
unde prohodiseră,
cu-o seară’nainte, trupul ei
spre puntea flămândă a firii.
In loc de îngeri,
lui Toma îi ieșiră’n cale
trandafirii:
”Ei știu doar Adormirea ei , spre somn,
dar numai ție ți-am păstrat
buna vestirea ( și-arătau în sus).
In brațe, Fiul ei…”

Si-apoi tăcură trandafirii,
cadelnițând cu ceruri rare
spre locul arătării lui Iisus
de lângă patul Adormirii.

Dumitru Ichim
Kitchener, Ontario