Bradul crescuse în odaie,
așa,
peste noapte,
mare
până-n colindul de sus
al icoanei.

Dimineața,
mirosea ca-n pădurea din basm
cusută cu acul din cetini,
iar darurile
pe care
craii
din răsărit le-au adus,
străluceau pe toate crengile,
aplecate
ca genele obosite de somn
ale copiilor,
colbăite de vise.

Icoana
era încă plină
de îngeri, de păstori și de magi,
dar cu toții
se-nțelegeau doar prin șoapte,
că-n legănușul ei de lumină
Pruncul adormise
lângă bradul crescut în odaie,
așa,
peste noapte!