Pe țărmul mării acele
mai rămăseseră
pietrele lor,
Tu
și lacrimile mele.

Peste mine priveai
de parcă Te-ai fi rugat,
cu ochii duși,
depărtărilor.

Nici nu mi-ai spus
că ești stăpânul mărilor,
dar toate pietrele de pe țărm
le-ai preschimbat
în țipătul luminii
cu-aripi de pescăruși.