Tags

053

Părea
că umbra cântecului ar fi fost
ce-ar fi putut să treacă-n
vlăstarul meu din alte vieți
însingurarea albă de mesteacăn.

– Iubire,
‘nainte de lumină ce ai fost?
Pe apa ta din care n-a gustat vreun nor,
Cel fără de-nceput
din chipul Lui răsfrânt
te-a plăsmuit să-mi fii
și salcie și înger păzitor?
Iubire, cine ești, tu știi?
– Sunt crucea ta
și chiar când te-ai ascunde în pământ,
pe lemnul tău în ziua de Florii
îmi voi deschide, fără chei,
un roi întreg de motocei.

Advertisements