Dacă-ar fi cunoscut pietrei
cântecul tăcerilor amare
ar fi fost la rândul ei floare,
nu frunză,
mugur-minune-mpietrind
luminânda spre rod.

Nici luceafărului
nu i-a văzut singurătățile pietrei,
când cea mai aprinsă lucire
îndrăgostiților
fântâna le-o face izvod
cum numai steaua migdalului bând
suspinul alb și-amintește
focul din brațe de soare.

Piatra nu are aripi
ca frunza, să zboare.
Ea trebuie să rămână
binecuvântului greu,
să spună tuturor apelor
că pe reversul ei
cu lacrima omului
s-a semnat pe ascuns Dumnezeu.