CÂNTECUL MARIEI MAGDALENA

Tags

,

Correggio - Noli me tangere_ detail_ St_ Maria Magdalena

Foto: Coreggio, Sf.Maria Magdalena, Noli me tangere, detaliu

Că nicăieri,
în mine, nu am loc…

Pădurea asta parcă
a fost să fie ieri,
iar lupii, ca și cerbii,
demult pe cărți de joc
sunt scriși cu firul ierbii.

Râuri s-au dus,
dar nu s-au mai ajuns
din urmă
către tărâmul nepătruns,
și numai inima se-aude
bătându-i toamnei nucii.

Printre brândușe,
pe frunze ude
străluce semnul crucii,
când inima se-aude
bătându-i nopții nucii.

Rotund soroc e ceasul,
când orice lucru,
lăuntric ne arată
rodirea lui de foc,
cum luminează ochiul
și chileriul.

Prin noapte se lărgește nicăieriul.
Când ai singurătăți,
ce una alteia-i e cuib,
și-n loc de flăcări,
tăcerile – cenușă,
de ce întrebi
la mine de mai este loc?,
răspuns-a Magdalenei,
firesc ca violetul,
o brândușă.

APOCRIFĂ

Tags

1920416_737092546368543_189031346610559240_n-Poiematike's photo

– Oare de ce mărul
niciodată
nu crește pe vrej?
a-ntrebat vița de vie
pe teologul șarpe,
care prin rai fusese
vistiernic,
acrișoarelor ispite stăpân.

Cucernic
a venit răspunsul,
ca un oftat din harpe:
– Eu toate le cunosc,
în afară de
scripturile mărului,
a căror lumină
numai femeia o știe,
dar o ascunde în sân!

INCEPUTUL LUMINII

Tags

,

tablouri_cu_peisaje_andreescu_razvan_casa_cu_fantana

Foto: artist, Razvan Andreescu

Dă-mi mâna…
Norul acela
o să ne ducă-n poveste
până-n Poiana Cerbilor.

Acolo este
fântâna
cu tărâmul
ce numai dorul
îl știe-a-l flori
ca salcâmul.

Norul și muntele din zare
oare
ce-or pune la cale acum?
Nunta izvoarelor?

Să nu uităm pentru drum:
oglinda vrăjită,
iarba-fiarelor,
dar mai ales ora de stea,
binecuvinte-o arinii,
când pentru dorul înalt
vom bea
fiecare pe rând
din fântâna celuilalt
începutul luminii.

SCRISUL CU PĂMÂNT

Tags

,

olar (1)

Olarule,
numai tu știi
cum umbra,
prielnicei semințe
îi trece pe pod,
dar de ce nu ne-o spui?

Palma străbătută de cui
ți-e încă murdară de glod
din primarul frământ.
Mai mult chiar,
de duhul cel sfânt
al dorului jarnic.

Cum poți să rămâi
atât de darnic –
toamnă stăpână-n livezi,
când vezi
cum umbra
ne-nsailă cu acul
tristețea luminii de-a fi?
Mereu paralel
cu frământarea dintâi
a dorului jarnic.

În limba pământului tău,
oare cum se zice
iubire?

Degetele tale,
cu vârf de burice,
firea-nefirii ating –
necântecele ei care ning
pe coapse de oale,
pe sprânceana muierii
ce-o scrii cu negrul lăstun,
în unduire,
pe ulcioare, pe cana de vin,
sau feciorelnic,
în genele ce-și amintesc
cum merii
înfloresc,
sub degetele încă visând
ne-ngăduitul părelnic.

Tu știi că mâinile tale
văd? Ca liliacul.
Umbra, cu firul,
ne-nsailă cu acul,
precum colțul
aprilin al grădinii,
cu semnul de vinere
și-al Duhului Sfânt.
De ce nu ne-o spui?

Ca și El,
scrii despre om cu pământ
și despre umbra lui,
tăcând molcom și lin
tristețile luminii
nevindecate în rana de cui,
precum trandafirul
jumătate rămâne tot spin.

PROLOGUL SÂMBURELUI

Tags

,

dsc_0266

Țara-de-Foc
se numește dorul acela.

Când mă judecă zarea,
iar verdele-n toate-i osândă
unde stau
ciocurile de cântar?
Până unde să mă cumpere,
până unde lăsat să mă vândă
acestui vin cu focul amar?

Spune-mi, Olarule,
între dorul acela,
ce munte se cheamă,
și răsfrângerea lui
a cumulonimbus,
cine pe cine se fulgure?

De două drepte vorbim,
dar numai una e dreaptă,
neparalela
ce va fi meridianul de strugure
acestui vin cu roșul amar.

Țara-Munților
se numește dorul acela…

LA MIEZUL NOPȚII LUMINA VĂZUI

Tags

, ,

1381997581apus-dupa-gratii-5616

LA MIEZUL NOPȚII LUMINA VĂZUI
14 august 1944

Poate că la capătul rugii,
pe unde se-nnastură
izvodul stelelor,
s-ar cuveni ochiului
să vadă,
urechii să audă,
degetul
de rănile Lui să se frigă.
Ale căror lumini,
oare drugii,
numai pe inimă
Îi joacă de-a umbra,
de-a v-ați ascunsul
zăbrelelor?

”Unde ești?” Cină mă strigă?
Sunt văzătorul luminii
ce n-a gustat din stea
umbră de drug și zăbrea.

Dar care lumină
(nici moarte de-o fi, să n-o spui!)
poate să fie
atât de haină,
o viață întreagă s-o simți
ca prin palmă un cui?

La tigva-mi seacă
nu cer bănuțul milei,
nici șarpelui
din străchinuța-i cu lapte,
dar eu am văzut
lumina zilei
la miezul de noapte.
Era al focului,
cel atât de aproape-n departe.

Treci sfidător peste moarte,
dincolo de capătul rugii!
Nu-ntoarce capu-napoi către ea!
Ce moarte-o viață-ar putea să-ți mai dea
în schimb pentru viață?
Miezul de noapte-n grăunțul de foc…
E tot ce-i al meu,
dar nu mi-i!
Port umbra fără de stea,
ca buzele fără sărut,
că și-astăzi mă doare lumina
ce am văzut.
Ce-o fi văzut din începuturi de lumi?
Nespusul lor ca drugii,
prin inima mea,
vărgați ca hainele-mbrăcate
de toți pușcăriașii lumii.

Dumitru Ichim
Kitchener, Ontario
14 august, 2015

ACATIST PENTRU FRATELE CÂINE

Tags

, ,

20608_1175296869162738_5413917658201564976_n

Am spus trecătorilor
că mâinile mele
își schimbă culorile.
Uneori sunt verzi,
ca tristețile lacului cu nufăr.
Alteori
ca tristețea alunelor
ducând prea mult amurg.

Cine-ar putea să-nțeleagă
un copac atât de ciudat?!
Dar eu,
cu crengile mele Te văd,
ca orbii cu mâinile,
ca liliacul prin sunetul Tău.

Singurul meu prieten,
de la capătul maidanului,
este câinele nimănui.

Ce-ar face trecătorii
dacă și-ar pierde
meseria lor de a trece?
Ei atâta știu:
a trece-trecere, semafor tranzitiv,
dar câinele meu maidanez
știe să iubească: a iubi – Iubire!

Îl mângâi cu tristețile mele,
uneori verzi,
ca ale lacului cu nufăr,
alteori,
ca ale alunelor
căzute sub prea mulți îngeri.
Suflu peste rănile lui
să nu-l mai doară oamenii.
Se gudură,
până-și adoarme ”Tatăl nostru…”
în brațele mele
împrumutate a suflet.
Apoi,
cât o dimineață,
deschide ochii lui, mari și triști,
precum ai lui Iisus,
și împreună, toți trei ne rugăm,
la Dumnezeul nimănui
de la capătul maidanului meu…

NEPLURALE

Tags

71fc75740b7c1003d1eb012565e3f6f3-Denis Nolet - Night tango in Paris

Precum foamea,
nici setea
nu are plural,
asemeni cu mărul din rai.

Numai buzele îndrăgostiților
ar putea să ne-explice de ce,
dar tac.
Unul altuia – ghindă
spre codrii adânci de stejari!

Nici luna mai
nu poți s-o compari
cu altă mireasmă de tei.

Precum foamea,
și setea
îndrăgostiții o scriu
cu litera mare,
din caligrafia cireșelor-cercei,
când în ochi li se-oglindesc
și soarele și roua.

Pentru pluralul lor,
prin ecuații,
care mai de care,
cu lance și spadă și scut,
s-a căutat rezolvare.
Rezultatul?
(alfa+omega) ar putea fi egale
cu primul sărut,
dar la puterea a doua.

SPUN UNII CĂ DORUL, EI ŞI?

Tags

, ,

10353177_10201957070127137_2709780745223816433_n-Przemyslav Wielicki

Cu cât mai negru
va fi norul,
cu-atât mai albă –
prima-nflorire de nea!

Spun unii
că dorul
ar fi un cuvânt
plăsmuit întradins,
că-n alte graiuri
nu ar avea
tălmăcire.

Cum să vorbești de iubire
când niciodată n-ai nins?
Cum să traduci
această noapte adâncă-a minunii
ce alb de cireș către noi izvodi
ca-n pilda cu norul?

Zic unii
că dorul…
– Lasă-i să spună, ei și?