Foto: Coreggio, Sf.Maria Magdalena, Noli me tangere, detaliu

Că nicăieri,
în mine, nu am loc…

Pădurea asta parcă
a fost să fie ieri,
iar lupii, ca și cerbii,
demult pe cărți de joc
sunt scriși cu firul ierbii.

Râuri s-au dus,
dar nu s-au mai ajuns
din urmă
către tărâmul nepătruns,
și numai inima se-aude
bătându-i toamnei nucii.

Printre brândușe,
pe frunze ude
străluce semnul crucii,
când inima se-aude
bătându-i nopții nucii.

Rotund soroc e ceasul,
când orice lucru,
lăuntric ne arată
rodirea lui de foc,
cum luminează ochiul
și chileriul.

Prin noapte se lărgește nicăieriul.
Când ai singurătăți,
ce una alteia-i e cuib,
și-n loc de flăcări,
tăcerile – cenușă,
de ce întrebi
la mine de mai este loc?,
răspuns-a Magdalenei,
firesc ca violetul,
o brândușă.