Că veșnică-i iubirea? Dă-ți la tocilă spusul!
Ca-n basmul cu turbinca, în umbra morții-i bobul,
Torcând-o ca pe-un flutur cu taina și cu fusul.
Nimic nu e cristalul, de-i judecat de-a ciobul.
E glastra, și nu hârbul, ce-şi aminteşte crinul
Din limpezimi de cântec, asemeni ca un cer de
Lumini străluminânde, cleștar ce-adânc luminu-l.
Iubirea-și schimbă moartea, da’-n cetină-i tot verde.
De huma va fi oală, sau mâine dată ierbii,
Beți astăzi din iubire întreaga ei lăută,
Așa cum luna plină o sorb din iazuri cerbii,
Iar dacă gura tace, înseamnă că sărută.
Și oare ce contează cum ne îmbracă lutul?
Tăcerea e de aur, dar mai ales sărutul!
dumitruichim 