Omar Khayyam de cântec mi-e gura iar uscată!
Cu gard de patru scânduri nu-mi ‘prejmuiți livada.
Mi-e doldora, grea punga, dar chef n-am de socoată,
Că nu sosit-a ceasul să-i fiu prin sihle prada.

Iar râzi de-a gloatei minte – oime bună-n strungă!
Miroase a urzică și-a mugure scorușul!
În vin coboară seara, luceafăr bate-n dungă,
Din ulmul nebuniei ce fin e rumegușul!

Sărută-mă de-a luna, cărând spre ceruri marea,
Sărută-mă de-a frunza ce-a strâns vistierie!
Prin spini, ce cauți fluier? Din cuib, privighetoarea
Dă-ngenunchere nopții, de-ndrăgostiți să scrie.

Nu fi zgârcit, crâșmare! Vezi, vrana și-a dres glasul;
Cum, tocmai morții mele să nu-i cânt parastasul?