Te-am judecat prea aspru, cu sfatu-mi șchiop, nemernic,
Vrând marea-Ți în gropiță s-o mut cât mai în pripă.
De obicei țepușa e-n talpă, nu-n aripă.
Cum numa-n risipire m-aduni ca vistiernic?

Pe harta mea e prundul cu fără-ntors acas’, pe
Acolo unde hoituri din creier mi se-aruncă,
Și totuși, tot pe-acolo e răsărit de luncă,
Finici de țară, sălcii, regal Te-aveau ca oaspe

Copiii mahalalei, și Tu cu măgărușa!
Prin colb, zdreliți la dește, desculți cum e lumina…
Am cucerit Cetatea, Tu Te-ai retras cu Cina
Și noaptea până astăzi păzește minții ușa.

De ce n-o spargi, să sară clempușuri, ivăr, broaște,
Trufașa, ca pe-un Rege, plângând Te-ar recunoaște!