De n-am să fiu acasă, cheița e sub scară,
Parola este magul, caratelor portiță…
Fum alb, descânt de ape, Te-nchipui din peniță,
Ca jertfa de cântare din rourări de seară.

Ne căutăm de-a rândul, unul spre altul, drum pe
Întârziere nouă, că vechi încă-i neștiul.
Cum dor pelinul strunii, arcușul și târziul,
Care-n șotron se joacă la colț de pietre scumpe.

Tu nu poți fără mine, că firul firii-nfiră,
Fiorul spre ființă fiind De-o-ființa.
De nu mi-ai fi minune la ce folos credința?
Nu dragostea, lumina și-o-mbracă în porfiră?

Că fără Ea, lăuntric, nu-s inimii acasă,
Purtând ca prin muzee trufașa mea carcasă.