Nu dati mărgăritarul la gloata forfotindă,
Catedrei spre disecții, vreun curcubeu spre studiu,
Că Te-am iubit, ca scoica, tristeți cât pot cuprinde!
Până-a-mpietrit lumina-n apus, spre zori preludiu.
Cercai cu mintea-naltu-Ți, compas, echer, unelte,
Să Te vânez, că foame și sete Ție totu-s!
Tu, Drum! Linia dreaptă, pe Tine, pe inel Te
Grăiește, precum mâlul, înlăcrămat în lotus.
Migdal ajuns în stivă, mă-ntrebi de șoapta florii?
Când lemnul încă-i fluier, de ce mă cerți cu vatra?
Din înspumarea mării îți plâng la poartă norii,
I-auzi tunând a Moise spre inima-mi de piatră?
Dă idolului minții, cu-o creangă-ușor, lovire
Și-Ți va-nflori toiagul șuvoaie de iubire!