Posted by dumitruichim | Filed under Uncategorized
Diploma de Excelenta
27 Sunday Oct 2013
27 Sunday Oct 2013
21 Saturday Sep 2013
Posted in Poezii, Uncategorized
Împăratul oglinzilor
îi aștepta sub coroana pomului
din grădiște.
Fredona cu frunza și apusul
gângurind pe harpe.
Ca la circ, ca la bâlci,
să-și arate mărfuri și mărgele
și-a încărcat unduirea de șarpe,
oglindă lângă oglindă,
de la cap și până la coadă.
Pe fiecare solz câte una.
Ce dulce-n blestem străluceau
ispitele apei și luna!
Le-a zis împăratul:
” N-o să muriți defel
cum v-a mințit
cu vorbă de frică pălindă,
ci o să fiți ca și El
de veți gusta din oglindă.”
Împăratul oglinzilor
în hipnoza sârgului
semnă cu ei sub luciul cunoașterii
zapisul târgului.
Dintr’o dată
totul atins sau privit
se transforma în luciri de oglindă.
Și soarele
și pietrele
și copacii…
Privi în spate,
dar iubita lui
demult alunecase în timpul de oglindă.
Cu groază a strigat
și țipătul îi îngheță în față.
Numai el pretutindeni,
singur și al nimănui.
Toate lucrurile
aveau chipul amar
al singurătăților lui.
Cine oare peste timp îl chema:
”Unde ești, unde ești?”
Încerca să răspundă, dar era amuțit.
În locul lui de pe cruce
glasul înfricoșat tremura:
”Dumnezeul meu, Dumnezeul meu
de ce m-ai părăsit?”
… și ultima oglindă a plesnit!
21 Saturday Sep 2013
Posted in Uncategorized
PESCĂRUȘII
”Ce cauți singur
sporind singurătății mele
amarul…
Poți Tu să-mi iei
gustul de sare
al lacrimei?”
Despărțitorul apelor
nu a răspuns
în nici un chip
la-ntrebare.
Cu degetul scria pe nisip
cele patru litere –
zapisul despărțirii
sângelui de apă.
Apele mării
pe rând le-au cules
și le-au ascuns cu cutremur
pe unde luna
nu poate să meargă..
Și totuși parcă le pierduseră
că mereu se-ntorceau
să le șteargă.
Numai pescărușii
se aruncau în noian de talaz,
și când găseau câte una
ceru-n bucăți sfâșiau
cu țipăt lucios de cuțit:
Osândit, osândit, osândit!
21 Saturday Sep 2013
Posted in Uncategorized
U-L-M
Copacii grădinilor voastre
au atât de multe vocale!
Auzi-le, cât de vesel, cântând:
ci-re-șii, ca-i-șii și me-rii
și pru-nii!
Numai eu – una singură.
În rest, sunt numai tăcere de ulm
cu gust amar
din drojdiile mătrăgunii.
*
O singură pâine pe masă.
În rest, așteptare… Și seară
ce se urnește
îngrozitor de greu.
Omul Ocărilor,
fugărit ca tâlhar,
a frânt în două vocala amară
și-a dat fiecărui pescar:
Acesta este Trupul Meu,
copiii Mei și-ai mărilor!
21 Saturday Sep 2013
Posted in Poezii, Uncategorized
21 Wednesday Aug 2013
Posted in Uncategorized
CRUCE DE POM ÎNFLORIND
Că fericiți flămânzii că se vor sătura?
Cum să mă satur, Doamne, că-altfel de-altfel mi-e foame?
Cerșind un vers de-odihnă din răstignirea Ta,
mi-e pomul bun de cruce, zburătuit de poame.
Măcar odată-n moarte sprea-mi fi cu gloata semnul,
îl vor tăia în grabă, dar jilav fiind lemnul
le va sfida coliva, căci aiurind minunii
va lăstări din slove povestea mea și-a lunii.
21 Wednesday Aug 2013
Posted in Uncategorized
GIUVAIERGIULUI ZARAF
I-am fost luminii robul și-n slavă și-n osândă,
sprințarul joc pe muche să-l prind când lui își scapă,
de parcă mie însumi un altul stă la pândă,
năluca să i-o-nhațe când flăcări bea din apă.
Hipnotic ochi de șarpe în mitră sau tiară,
bob în inel – sigiliu, rouă-mpietrind luciri,
mi-am fost deopotrivă și victimă și fiară,
deochiul din ispită sporind tămăduiri.
Ce-o fi mărgăritarul că firea-n el mi-adun?
Îl știi că dăscălirii mi-ai fost giuvaiergiu.
Cum lași să-mi cadă steaua? In ce vrei să Ți-o pun?
că spinii din coroană cam pe derost Ți-i știu.
Mai uit-o-n cer, Cuvinte, ștergând din geană bobul,
până termin urcușul luat de-a împrumutul!
De n-ai întors lui Iuda, dă-mi mie-atunci sărutul,
c-am fost luminii Tale de-o viață-ntreagă robul!
15 Thursday Aug 2013
Posted in Uncategorized
Lui Florica Bațu Ichim la trei ani orfeici
”Eu știu, grăi Euridice,
un loc ce moartea nu îl știe.
Ascunsul cheii l-am aflat
și-o am chiar eu.
Orfeu,
nu te opri din cântec, nici aripei popas,
că numa-n nepătrusul lui
rămas-am ce-am rămas –
eternul sărutându-l pe altoi!
Simți gustul primului sărut?”
Orfeu,
care mergea cu fața înapoi
cum moartea-i poruncise:
”De-o vrei,
să nu te-oprești
până ajungi afară!”
Deodată,
uitând blestemul
se opri în fața ei
și amândoi
setoși se-mbrățișară…
…dar s-au pierdut,
unul mereu în altul,
sorbind
lumina tălmăcită de un cântec,
sărut după sărut.
DUMITRU ICHIM
Kitchener, Ontario
08 Thursday Aug 2013
Posted in Uncategorized
“Şi eu am fost în Arcadia”,cu aceste cuvinte începe şi sfârşeşte Octavian Goga o conferinţă în faţa studentilor clujeni.
Şi au am fost în Hamilton-Canada în vara acestui an la Câmpul Românesc invitat de acest
Patriarh al poeziei şi sfinţeniei care se numeşte Dumitru Ichim.
“Sunt cetăţeanul/celui mai trist amurg”,ne spune el şi din glasul lui simt cum tresare ca dintr-un abis vital amintirea argheziană a celei frumoase/triste toamne,care nu-i aşa,niciodată nu fu mai frumoasă.
Cu o făptură firavă, ruptă dintr-un picior de plai “în drumul spre Eghipet”,gingaş şi domol la glas ca un înger pierdut aici pe pământ canadian într-o lume din ce în ce mai globalizată.Limbalul cu care ţi se adresează este direct şi simplu dar vine de sus iar în poeme,străluminează prin expresii, imagini şi metafore de o modernitate frapantă.El dăruie limbii române podoabe de preţ,nestemate autentice pe care poate încă nici nu ştim să le preţuim la adevărata lor valoare.Logica normală este ineficientă pentru a recepta versuri cum acestea:
“E oare cerul acolo linie dreaptă/unde mileniul pe o secundă se-nşoaptă?”
Au poate zidul ce fostu-ne-a zidit/’nainte de-nainte când nu era-nainte/când spaţiul nu-ncolţise din semn de infinit.”Şi tot la infinit exemplele pot continua…
Intr-o seară magică ne-a “povestit” poeme,dacă aşa ceva se poate întâmpla.Desprinse şi
sugerate de cea mai sfântă carte cu glasul de înger al senectuţii care-l înnobilează Patriarhul cuvintelor a scris poemul “Sculptură în camee”.Citez din el:”Din vârf de daltă şi briceag/Bătrânul Iosif i-a cioplit/un miel şi un asin./După ce Îl priveşte cu drag/se-ntoarce la rindea şi geluit./După un timp Copilul,/prin rumeguş şi talaj,/cu ochii mari de taină,/îl trage de haină./ceva foarte grav vrând să-i spuie!/Cu mânuţa/strânge în palmă două cuie:/-Tu nu ştii acestea/cât de rău înţeapă şi muşcă?”
Cum aş putea să uit această săptămână din preajma Patriarhului poezie române!
Şi eu am fost în Canada şi m-am oprit răstimp de o clipă la Câmpul Românesc unde am stat şi am văzut!
Volumul din care am citat se întitulează “Ideograma sufletului meu”,meşteşugit tradus în engleză de Maria Muguraş Petrescu.A apărut la Gracious Light-New York,2013 cu o prefaţă scrisă de Theodor Damian
Mircea Ştefan
08 Thursday Aug 2013
Posted in Uncategorized
GARA FĂRĂ ȘINE DE TREN
Am intrat în templul unui copac
și-am învățat să înfloresc,
dar să tac.
Am intrat la piatră în rărunchi
și am deprins cum să tac, să mă înalț,
dar să stau în genunchi.
Am intrat la spic și la strugur
ucenicind tainei începută de mugur,
dar să tac, să mă înalț,
iar apoi să o-nmugur.
Cu psaltirion și țiteră
m-am întors la mine din nou
și am găsit din toate câte ceva,
dar fiecărui ecou
îi căzuse numărul de stradă
și prima literă.
GOOD BYE
De vânzare mi-e moartea,
cugetam cu mintea nătângă
de cămătar.
Când voi pleca
spre locul știut doar de tei,
toți frații mei de condei,
(oh,parcă-i și văd
cum în hohote,)
în urma mea or să plângă,
dar de invidie, din fierea bătrână,
și nu a durere dând semn,
că săcătura secăturilor
intră-n literatura română
prin Magna Cum Laude freamăt
al tuturor pădurilor,
laureat al crucii de lemn!
DUMITRU ICHIM
Kitchener, Ontario