GIUVAIERGIULUI ZARAF

I-am fost luminii robul și-n slavă și-n osândă,
sprințarul joc pe muche să-l prind când lui își scapă,
de parcă mie însumi un altul stă la pândă,
năluca să i-o-nhațe când flăcări bea din apă.
Hipnotic ochi de șarpe în mitră sau tiară,
bob în inel – sigiliu, rouă-mpietrind luciri,
mi-am fost deopotrivă și victimă și fiară,
deochiul din ispită sporind tămăduiri.
Ce-o fi mărgăritarul că firea-n el mi-adun?
Îl știi că dăscălirii mi-ai fost giuvaiergiu.
Cum lași să-mi cadă steaua? In ce vrei să Ți-o pun?
că spinii din coroană cam pe derost Ți-i știu.
Mai uit-o-n cer, Cuvinte, ștergând din geană bobul,
până termin urcușul luat de-a împrumutul!
De n-ai întors lui Iuda, dă-mi mie-atunci sărutul,
c-am fost luminii Tale de-o viață-ntreagă robul!