857931_pescarus2azi5

PESCĂRUȘII

”Ce cauți singur
sporind singurătății mele
amarul…
Poți Tu să-mi iei
gustul de sare
al lacrimei?”

Despărțitorul apelor
nu a răspuns
în nici un chip
la-ntrebare.
Cu degetul scria pe nisip
cele patru litere –
zapisul despărțirii
sângelui de apă.

Apele mării
pe rând le-au cules
și le-au ascuns cu cutremur
pe unde luna
nu poate să meargă..
Și totuși parcă le pierduseră
că mereu se-ntorceau
să le șteargă.

Numai pescărușii
se aruncau în noian de talaz,
și când găseau câte una
ceru-n bucăți sfâșiau
cu țipăt lucios de cuțit:
Osândit, osândit, osândit!

Advertisements