După ce Adam termină
de dat la toate lucrurile nume,
trase perdelele de spume
ale mării
și privi după ele înaltul genunii
de-a inversul

Abia acolo începea
universul
ascuns și veacului și zvârcolitului de val,
de la garduri de coral,
de la poarta cioplită din os de luceafăr
și năluciri de mărgean…

Pești-frunze, pești-lăcrămioare,
coloși de argint
și-o sumedenie de jucării:
meduze, stele de mare-n
voaluri cu dantele, crizanteme sfătoase și vii,
copii hazlii,
cu mustăți mâzgălite, sărind curcubeie,
sau pești
din cartea de povesti
răsfirând
a coadă de păun
evantaiul.

Bietul Adam
nu văzuse așa ceva nici pe cer,
și-o grădină săracă
i se părea raiul.
Ce să mai zic?
Zburau peștii ca albine în roi, că
nu știai privirii ce să-i mai spui.

…și iată, după un grui
apare Mama Scoică:
”Eu nu-ți cerșesc un nume rar,
cu fir de aur năvădit,
fiicei mele cu anteriu de schit
nici frumuseți ce ochiul n-a-ndrăznit
să soarbă;
dă-i și ei câteva slove,
că la citire
zisu-mi-au toți mi-au spus că-i oarbă”
și Mama Scoică îi deschise coperțile.

Zise Adam lui Dumnezeu:
”Doamne, neputinciunile mele
ierți-le,
dar ce-aș putea eu
să culeg din numele mele mărunte
ca să-i deschid grădina din grăunte?”
Când fiul vântului
sufla norilor în sperlă,
s-a auzit vocea Lui
peste plângere:
”Îngere,
du-te la Perlă,
si da-i lui Adam pana ta
să i-o ascundă în penar.
Lumina,
de azi înainte,
va coborî în lume
la primul ei școlar.”