• About
    • LA VAMA A DOUA, CU YOHO

dumitruichim

~ Just another WordPress.com site

Category Archives: Uncategorized

DACĂ-AR FI SĂ VISĂM…

10 Wednesday Dec 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

DACĂ-AR FI SĂ VISĂM...

193 - cires

Dacă-ar fi să visăm
invers,
lumina-ar urca înapoi
cascada-i din stele
și-ar încerca atunci să te fure
din brațele mele.

Ce bine
că ne visăm de-a normalul,
cum poienile se-ntorc în știubeu.
Bunăoară, din poveste și vis,
o să-ți trimit cireșul primului sărut
să-ți aducă voalul
abia înflorit din cântecul meu.

DOUĂ DREPTE PARALELE…

10 Wednesday Dec 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

DOUĂ, DREPTE, PARALELE

moara-apa

Discutam
tot de-ale școlii,
dar tu m-ai întrerupt
lângă iazul morii
arătându-mi cum norii
se sărută în alb de magnolii
pe ape…

Eram atât de aproape,
iar tu ai ridicat din sprâncene
și ai zâmbit…
Sărmanele drepte din carte!

Mâinile noastre
cât s-au strigat una pe alta!
Încă puțin și-ar fi fost infinit,
dar noi am mers mai departe…

DIN SCRIPTURILE INIMII

09 Tuesday Dec 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

INIMA, scripturi

a3b014f9cb9463c

”Piatra de râu
nu poate fi mai mare
decât scânteia ei de amnar”
grăitu-a iubirea.

Apa
și-a întrebat șuvoirea sa:
”Cum oare
niciodată nu am gustat,
din cântecul de noapte al ei,
măcar un sâmbur de stea?”

În cele din urmă,
ca un cactus la vremi de soroc,
piatra spre apă-nflori
răspunsul făpturii de foc:

”Oare de ce lacrima
e jumătate apă,
jumătate sânge
și-atât de rotundă-n târziu?”

Metanoia

08 Monday Dec 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

Metanoia

jesus-walks-on-water-1888-1- ivan aivazovski
Foto: Ivan Aivazovski – Iisus mergand pe mare (1888)

Gând cu dorul în eclipsă
Chiar de-s plus mi-s totuşi lipsă
Că-i atâta întuneric
Sferei vrând să mă desferic.

Eu cu eu la socoteală,
Cifra-i ochi şi tot e goală
Că spre altul n-am de-ajuns,
Altu-n mine n-a pătruns.

Alfa glasul meu când strigă,
Nu-¬mi răspunde niciun rigă
Şi nici slugile din jur
Furnicând prin veacul sur.

Când omega mă înspică,
Punctu‐i tot, dar tot nimică,
Mării Moarte-s valul mort,
Barca prin deşert mi¬o port.

Eu sunt vameş, dar şi vamă.
Intră¬n mine şi mă cheamă
Cum făceai mergând pe mări.
Cheia am ascuns sub scări.

ÎN LIMBA MĂRII CHIAR SOARELE-I UN PUNCT

07 Sunday Dec 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

LIMBA, mare, PUNCT, soare

Corky Art - marea

ÎN LIMBA MĂRII CHIAR SOARELE-I UN PUNCT

”Cum poate marea
de-o mie și-o mie de ori
să șoptească tot altfel și altfel
cuvintele mele,
nerostitele?”
am întrebat
nisipul, amarul și zarea.

”Tu cauți ce vorba
nu știe să spună.
În fața iubirii
chiar soarelui lumina îi scade-n apus,
dar nimeni niciodată iubirii n-a spus
că marea începe s-apună.”

COLIND CU PALMIER

06 Saturday Dec 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

colind, PALMIER

palmierul-talipot

De Crăciun
și palmierul de la colțul casei
e la fel de singur ca mine.

”Ce sunt arsurile de pe trunchi?”
îl întreb.

(Acasă-n Moldova
cum ninge prin sat!)

”Sunt urme de frunze,
săruturi de foc,
frunze ce-am fost și-au plecat.”

Ce-aș putea să-i răspund?
De-unde vorba de leac
să-i culeg, să i-o spun?

(Acasă-n Moldova,
ninge chiar și pe prund!)

După un timp.
Adusul aminte îl doare:
”Spune-mi și mie
ce-i aia ninsoare?
Ninge-mi asemeni
cum la voi se ninge-n Ajun.”

Greu nu ne-a fost să fim seară,
și pe mine m-ardeau săruturi de foc.

…se făcea că eram
pe partea cealaltă a lumii…
Florile dalbe, de-a fulgul se joc,
pe partea cealaltă a vremii și-a lumii,
pe luncă, pe gânduri, pe straie…

Am vrut ca să-i ning
înflorindu-mi toți merii Moldovei,
dar din ochi se topeau
florile dalbe pe-obraz șovăind
stropi rotunzi ca de ploaie…

”Singurătatea-i la fel
pe amândouă tărâmurile lumii”
a vrut să zică palmierul,
dar amândoi tăceam
izgoniți din același colind.

PESTE VREMURI DE COLIND

05 Friday Dec 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

colind, VREMURI

ruga
Sursa foto: igalis.wordpress.com

Când începeau să se rumenească
măgurile serii,
plecam către Tine, Doamne,
să-ți înflorim toți merii
de-a florile dalbe.

Spre miezul nopții
ne trimeteai din adâncuri de codri
moștoaderii, moșgheorghii,
moșionii, stejarii și fagii.
Prin vis, începeau să-i colinde
pe magii
ce văzuseră steaua,
cum sfânta carte ne zice,
și-au mers peste măgurice,
până au stat
pe prispa Fiului de Împărat.

Tot de la Tine
ne veneau copiii brazilor,
amirosind a cetină și ger,
să ne coboare
colindul din cer
cu glas de clopoțel
subțire-n borangic,
iar dimineața ne trezeam,
în colțul de odaie,
cu îngerul lor mic
cântând atât de verde
de steaua Sfintei Fecioare.

Și-acum îl văd
cum o ținea în vârful bradului
cu amândouă mâinile, până la cer,
peste toate comorile
ce le cunoscuseră doar magii și cheia.
O, neastâmpărate lumini
cum săltau pe fiecare crenguță,
iar unele de-atâtea leruri
ecou-și aplecau spre rod și altui ler…

O, Doamne, ce bogat erai pe vremea-aceea!

PASĂREA CU UMBRĂ DE PEȘTE

05 Friday Dec 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

PASĂRE, PEȘTE, UMBRĂ

phoenix-

Era aceeași Pasăre
ce-ntru-nceput de lumi
se purta pe deasupra genunii
și-a firii
semănând peste-adâncuri de ape
lumina –
primul grăunț al iubirii.

Acum
era deasupra Celui care
își aplecase capul
spre fața râului,
să ne culeagă
lacrimile
din valurile verzi,
umbra fluida, rotunda,
când iubirea o pierzi.

Unii ziceau c-ar fi soare,
alții – întruchipare de nor
inspre grâu,
dar nu avea aripi, cum nici inima n-are,
ci numai flăcările-ntinse
a zbor.

Pasăre
a sfântului sărut!
Numai îndrăgostitul Te șoptește,
cum apele-si sorbeau
genunea spre-nceput
asemeni cu pleoapele,
din două – zborul întreit
al Păsării
cu umbră de pește.

SPĂLAREA PICIOARELOR

03 Wednesday Dec 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

PICIOARE, SPĂLARE

169-isus-spala-picioarele-ucenicilor-sai
Foto: Julius Scnorr von Carolsfeld’s (1794-1872 – Iisus spaland picioarele ucenicilor

Doar picioarele, Chefa.
În rest, ești curat ca efa
de făină,
ca valurile mării.
Nimeni nu spală
lespedea verde a sării
cu lacrimi ascunse
în lumină.
Ca măslinul este trupul tău,
ca ochiul de copil când dă să se culce.
Nu speli albastrul de smochină
să fie mai dulce.

În inima ta e curat
ca-ntr-un altar de grăunț,
ca într-un cântec
prin care se merge desculț.
Șuvoiul ce curge pe piatră
nu o-nălbește, ci o-nvață să cânte.
Cuvintele Mele să nu te-nspăimânte
când de plecare
norul prin ele tristețea-și va duce.
Mâinile Mele vor rămâne pe cruce,
până la sfârșit de veac, bătute în cuie,
dar tălpilor tale voi da cheile
tuturor cărărilor
fiecare inimă s-o descuie.
Chefa,
o să-ți spăl numai picioarele,
ce-mbrățișarea Mea
peste cântecul mărilor
o va duce,
așa cum numai soarele
va ști să-Mi coboare
umbra adormită pe cruce.

FLORILE DALBE

02 Tuesday Dec 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

dalbe, flori

FLORILE DALBE

Trei păstori de-ai runcului,
Vin să cânte Pruncului,
Florile dalbe,

Iar în brațe cu un miel,
E-un cioban mai mititel,
Florile dalbe.

Steaua de la oiște,
S-a oprit prin boiște,
Florile dalbe.

Vrea și ea domnescul strai,
Ca magii-n veșmânt de crai,
Florile dalbe.

Iosif, moșul zorilor,
Dă colindătorilor,
Florile dalbe,

Din coșarcă darul bun,
Și-un ”mulți ani!” pentru Crăciun,
Florile dalbe.

Îngeri – șoapta inului,
Suflă umbră crinului,
Florile dalbe,

Pruncul doarme sub colind,
Maicii Domnului zâmbind,
Florile dalbe.

← Older posts
Newer posts →

Recent Posts

  • FESTIVALUL EMINESCU, Kitchener, Ontario, CANADA, Dumitru Ichim lămurește catastrofa lingvistică a folosirii greșite a sensului de DIASPORA în limba românăi
  • ÎNCEPUT DE CÂNTEC ȘI PUNTE
  • JURNAL DIN SAN DIEGO
  • Traian-Dinorel Stănciulescu „MICUL BOTEZĂTOR” SAU DESPRE CUM COPILĂRIA DEVINE LITURGHIE
  • Scriitoarea Maria-Daniela Pănăzan despre lansarea de carte a lui Dumitru Ichim la IAȘI

Archives

  • January 2026
  • December 2025
  • April 2025
  • January 2025
  • December 2024
  • October 2024
  • September 2024
  • November 2020
  • January 2018
  • April 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • December 2015
  • November 2015
  • October 2015
  • September 2015
  • August 2015
  • July 2015
  • June 2015
  • May 2015
  • April 2015
  • March 2015
  • February 2015
  • January 2015
  • December 2014
  • November 2014
  • October 2014
  • September 2014
  • August 2014
  • July 2014
  • June 2014
  • May 2014
  • April 2014
  • March 2014
  • February 2014
  • January 2014
  • December 2013
  • November 2013
  • October 2013
  • September 2013
  • August 2013
  • July 2013
  • June 2013
  • May 2013
  • April 2013
  • March 2013
  • February 2013
  • January 2013
  • December 2012
  • November 2012
  • October 2012
  • September 2012
  • August 2012
  • July 2012
  • May 2012
  • April 2012
  • March 2012
  • February 2012
  • December 2011
  • November 2011
  • October 2011
  • September 2011
  • August 2011

Categories

  • Carte
  • Crăciun
  • English
  • Florica Batu Ichim
  • Fragment de roman
  • Haiku
  • Poezii
  • Proză
  • Recenzie
  • SERBAREA DE CRĂCIUN
  • Uncategorized

Meta

  • Create account
  • Log in
  • Entries feed
  • Comments feed
  • WordPress.com

Create a free website or blog at WordPress.com.

Privacy & Cookies: This site uses cookies. By continuing to use this website, you agree to their use.
To find out more, including how to control cookies, see here: Cookie Policy
  • Subscribe Subscribed
    • dumitruichim
    • Join 417 other subscribers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • dumitruichim
    • Subscribe Subscribed
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...