Era aceeași Pasăre
ce-ntru-nceput de lumi
se purta pe deasupra genunii
și-a firii
semănând peste-adâncuri de ape
lumina –
primul grăunț al iubirii.

Acum
era deasupra Celui care
își aplecase capul
spre fața râului,
să ne culeagă
lacrimile
din valurile verzi,
umbra fluida, rotunda,
când iubirea o pierzi.

Unii ziceau c-ar fi soare,
alții – întruchipare de nor
inspre grâu,
dar nu avea aripi, cum nici inima n-are,
ci numai flăcările-ntinse
a zbor.

Pasăre
a sfântului sărut!
Numai îndrăgostitul Te șoptește,
cum apele-si sorbeau
genunea spre-nceput
asemeni cu pleoapele,
din două – zborul întreit
al Păsării
cu umbră de pește.