Suntem din neam de suntem, argilei împrumutul,
Când sfinți și când nemernici, plătindu-l cu rodirea.
Unealtă de-ai fost slavei, sau umilirii cnutul,
Simbriile-ți şi moartea, le-o judeca Iubirea.
Fierbințile pustiuri ni-s drum, și le dorim pe
Hotar vecin cu-apusul, izvor spre recântare.
Nici crinul, nici migdalul, ci oaza Ta fu ghimpe
Nemistuitei flăcări, a rug aprins din soare.
Ingrate orizonturi…doar spinii le înalță.
– Taci inimă, nu spune, Iubirea-i mărăcină.
Tu n-o auzi? Durere, de cuget te descalță!
Doar când iubești, storci morții ciorchina-i de lumină.
Rotundă cruce-n moară, cu jertfa-i spusă-n vrană.
Era normal ca rugul aprins să-L iei coroană.
dumitruichim 