El condor pasa, pasa… El tiempo pasa, pasa…
În pragu-mi de cabană adie-n dor naranzii.
Cu ochii mari, copilul, prin mine-și vede Anzii:
Plural nu are moartea, cât Dragostea-i crăiasa!

Tiempo passa, passa…ca prin strâmtoare lama.
Prin cel ce-am fost, vezi norii? Par abur scris, zănoagă.
Extazul pur, din stâncă, încremenit se roagă,
Apus viclean de aur cerșind polei, arama.

Tu, care-mi ești Iubire, pe țărm înalt Te caut.
”Pedro”, mă chemi din piatră. Lung, văile-mi răsună.
Străfundul de-ntuneric, din ce-ai rămas, Te-nstrună,
Și-n fluier cu cinci găuri Îți pun încă-un umlaut.

”Pedro!” – ”Știu, Doamne, nu mă-nspămiântă coasa!
Cu-aripile întinse Te sorb … El condor pasa…