Duh, spiriduș, koholul subțire-n fir ca gândul,
Fu prins de cugetare sub litera arabă;
E foc, ce ochiul scapă, nu-l lănțui cu orândul,
Că-ascunde ca femeia – comoara sub podoabă.
Cei vechi credeau că focul în toate-și are firul.
E flacăra, sau lobda, izvod spre dusul sperlei?
Vrei pildă de iubire? Ascultă trandafirul!
Cu-același spin se scrie și vâlvătaia perlei.
Când Rugul e-n văpaie, tu vrei în pumn cenușă?
Nemistuitul minții, dă-l inimii să-l zboare!
”Saul”, mă strig, ” cum ți-este lovitul în țepușă?
Tu nu-nțelegi Iubirii de ce lumina-I doare?”
În nor, vâltoare, geană, e foc înscris cu-osândă,
Că fulgerul nu-n paie se-ascunde pentru pândă.
