Tags

,

VM_abstract176-Wesley Smith

Sursa foto: virtual museum, artist Wesley Smith, abstract 176

Cel care i-a creat pe zei
desigur că a fost îndrăgostit,
că fiecare e cu-n gând neisprăvit,
șontâlc și meșterit aiurea,
dar numai pentru tine,
vreo șase zile lungi a stat la sfat
cu-adâncul mării și pădurea.

Întâi, El te-a strigat chemând
deasupra beznelor primordiale,
așa, cum e
când te sfâșii de dor,
dar fără a ști încă
de cine și de ce anume,
până când trupul de lumină-adâncă
s-a limpezit spre început de lume.

Ca un copil,
cu ochii mari, cam cum ar fi
tristețile ce te pândesc prin stuh,
mirându-se ce a făcut,
înmărmurit atât a mai șoptit: ”Ninlil!
Împărăteasă fii
pe primul meu văzduh,
și spicului să-i porți
a morții rușinare în sigil.”

Luând măsură soarelui pe ape
s-a sfătuit cu zarea trandafiră,
ce fel de in pe umăr ca să-ți cânte,
subțire cum e fumul de porfiră
când se înalță din cățuia de rubin,
în răsucire de canaf
veșmântului.

Și te-a numit
Împărăteasa Vântului,
ce cântă lin pe os de lemn
zâmbirea mirtului, pe untdelemn
arzând,
ca pe comori văpăi de diamant,
iar după ce te-a scris,
stih după stih, cu rând ascuns în rând,
uită ca punctul să ți-l puie…
De-atunci, Regină,
tăblițelor de lut, mereu,
încerc lumina Lui s-o prind în cuie,
dar
tot ce cu tine a vorbit,
adâncuri cu năluca spre părut,
Copilul făcător de zei și-ndrăgostit,
ascunzi sub pleoape –
primele văzduhuri,
iar restul lumii-l zvârli pe ape
să mă răscumperi cu-n sărut.

Advertisements