Tags

,

VM_different187 - Tackon, Color creation
Foto: VM, Tackon, Color creation

SE BLESTEMĂ LUMINA

Poți să o iei cum vrei,
Regină,
dar eu până la urmă cred
că-n tine se blestemă lumina,
că ești luminii
cu mult mai mult decât presusul ei.

Măsura veșniciei tale,
ca dorului
să-i fie întru număr,
numai sărutul știe să o spună,
când alăuta-ncepe
tristețile luminii să apună,
în despletiri de noapte
peste lunarul umăr.

Izvorului
ne-mbrățișăm
ca norii în furtună,
precum stihia ce-a scăpat din duh
și din cătușă.
Totul e nou,
chiar și apusu-i răsărit.
Când ești îndrăgostit
cărbunelui sorbi firea-i din ecou!

Împărăteasă-a primului văzduh,
ca pământean,
îți sunt și umbră și cenușă
din tot ce-a mai rămas dintr-un sărut
pe apa Eufratului plutind.

Pe apa Eufratului plutind…

Ca o văpaie tremurând în violet
povestea blestematelor comori.
Ce-nalt e cântecul în care te cuprind,
amirosind
ca plânsul de privighetori
când luna arde prin brădet,
până ce umbra prinde gustul sării,
cenușa mărilor ce-au ars
ca noi,
asemeni lor, într-un sărut.

Iar peste vatra zării,
pe unde neființa
sumerianul timp o să-l frământe
mereu spre alte întrupări și forme,
măsura flăcării ce-a mai rămas
tot despre tine o să cânte,
asemeni lor,
într-un sărut,
cu toată veșnicia lui,
pe-un căpețel de lut,
printre tăciuni și cuneiforme.

Advertisements