”Un tren la miezul nopții se va opri în gară…”
”Mai bine pe terasă îl cheamă pe Serghei.
Apleacă-i un luceafăr, că-i ultima ţigară,
Și-apoi din balalaică să cânte de femei,
De porturile lumii, catarge cu batistă,
Vin toarne din apusuri, mestecenii pe grâu.
Vei fi ca-ntotdeauna înălțător de tristă,
Ca Magdalena lunii cu farisei în brâu.
Mi-am arendat polarul, vreau doar ecuatorul!
Mi-i proaspătă argila, solară și păgână.
Suntem ca două aripi oprind pe ceruri zborul.
Când te-ai pierdut de moarte, ce vrei să-ți mai rămână?”
(M-a nins, întreg, monahul, și strună și spovadă,
Trei ore așteptându-i în iad prima-i zăpadă!)
dumitruichim 