”Ca pe un miel ce-l tunde ‘naintea junghierii”,
Așa gândea de Tine înlăcrămat Isaia.
Experții-l corectară, de-acord cu bărbierii,
Că nu tunzi mielușelul de n-are păr ca oaia.

De Miel, nu de berbece, a scris în text profetul,
Nevinovat spre jertfă, de-ajuns nu-i fu cuțitul,
Ci urâțindu-i blana, sluțind, spurcând cu-ncetul,
Ca mielul întru toate va fi și Răstignitul.

”Zi pietrelor din cale pâini albe să devină!”
”Nu-s spre dărăbul burții, târând pe azi în mâine”,
Dar nu i-ai spus, Cuvântul Ți-l vei lăsa la Cină,
În Mielul ce se frânge în trup de om și pâine.

Hai, inimă, fântânii, dă-i rostul cumpănirii,
Găleata să-nțeleagă că-i slujnica Iubirii.