Furându-i chiar și cupa, ce-a morții-a fost, băui!
Dar minții se păruse, ca vulpii agurida,
Că primii fragi din struguri nu-s ochilor oricui,
Ci-ai dragostei ce-și calcă, prin flori de câmp, aspida.

Când inima e-n flăcări, toarnă-i vecia-n vremi,
Să simți cum frige iadul când îl semnezi cu talpa.
Cel prim născut de criniști e cel ce ți-l blestemi,
C-o dată e sărutul sub arborul catalpa:

Minune primăverii din fluier de-os incas!
Sărută-mă, c-ai ochii cu-otrăvi de nemurire!
Izvoarelor luminii doar primul mi-ai rămas,
Învolburând pe umeri a nopții despletire.

Sărută-mă! Lăuta poți s-o-mprumuți lui Rumi,
Vom fremăta frământul de la-nceputul lumii!