De-adânca-i frumusețe s-a spăimântat: ”Marie!”
Tot ce-nvățase-n ceruri, uită s-orânduiască,
Precum la o serbare, în loc de poezie,
Direct i-a zis Fecioarei că-aleasă e să nască.

Ea se-mpietri în cuget, mult timp nedumeririi,
Aripei ce zburase pe la-nceputuri lumii:
”Cum roua colț să lege, schimbând hotarul firii?
Sămânța e cusută numai cu acul humii.

Fuiorului din lună, nimic nu-i toarce stuhul,
Doar cântecu-i rămâne-n ecou purtat de umbre…”.
Și a răspuns Trimisul: ”Din cer veni-va Duhul,
Grăunțul lui de flăcări prin tine să-l adumbre!”

”O, n-a fost vis, își zise, când dispăru Străinul.
Numai un înger lasă ca semnătură crinul!”