• About
    • LA VAMA A DOUA, CU YOHO

dumitruichim

~ Just another WordPress.com site

Tag Archives: PSALM

PSALM PE LÂNGĂ BLAISE PASCAL

09 Saturday Apr 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 2 Comments

Tags

BLAISE PASCAL, LÂNGĂ, PSALM

fefcc8b5bd3ef7ed322774ec89539d88

Vorbesc ca-ndrăgostiții, în rest – copac de treabă!
Îmi face curte vântul, metafora și vinul,
Joc șah cu moartea seara, și-o fur pe sub silabă.
Tristețea-mi preferată o beau numai cu pinul.

Dau bir la toți castanii, ca-n vremea otomană,
Măruntul timp ce-mi curge, uium de-argint din ornic.
De nu știi nebunia, cum vrei să-mi cânți în strană?
Iubirii niciodată nu i-am rămas datornic.

Nu mă-nțelegi?! Desigur, dezmățul nu-l deretic,
Când apa-n primăvară, osană-și vrea talazul!
N-am îndrăznit ca roza s-o corectez cu-n petic,
Nici iarba cum să-și țină peste mormânt plaivazul.

Vecia știu cum doare, ca zărilor șuvoiul;
Cum trestie de cuget, când mi-e din foc altoiul?

PSALMUL CE-A FUGIT DE PLATON

08 Friday Apr 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

FUGIT, PLATON, PSALM

9f3028d1a72ed12528c86409ef522a75

Nu-și toarce primăvara din glod și mâzgă fastul,
Și crin, dansând pe ape, din mlaștină și viciu?
Cum, Platon zice, trupul c-ar fi la duh balastul?
N-a cunoscut bretonul divinului supliciu?

Când Cel-Înalt iubește e pururi în răsfrângeri;
Argilă ia în palmă și-o subție-n oglindă.
Nu cerul, din țărână e templul pentru îngeri,
Ideile căzură, ne-având ce să aprindă,

Că ori și cât de pură-i năluca din idee,
Precum e fumu,-i stearpă, nimicului comarnic,
Dar când iubești, urzica tresaltă-n orhidee,
Că inima-i cu vinul, cel mai slăvit paharnic.

Nu crezi că omu-n toate e-al Cerului răsfăț?
– Mai bine-ai stinge lampa, alt Platon să te-nvăț!

PSALM ÎN INTERIOR DE CRISTAL

07 Thursday Apr 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

CRISTAL, INTERIOR, PSALM

cristales

De noaptea ar fi lipsă, cum ne-nșelăm de moarte,
Ușor i-ar fi iubirii să-i spulbere nălucii,
Dar damful lor pătrunde prin gardurile sparte,
Cum ciung mai simt în palmă străpunsul tău și-al crucii!

De pietre prețioase, nu prea te-arăți avidă,
Trufașe, chiar și razei-‘i divulgă-n târg păcatul,
Străfulgerând cu verde ca ochiul de aspidă.
De ce ascunzi în gene ce ți-a visat agatul?

Ce luminoasă-i noaptea, și-adânc – privighetorii!
Dintr-un străfund se-aude a Mirelui trăsură,
Că nu degeaba marea își țipă-n bolți cocorii
Din trâmbița cu aripi, scăpată din Scriptură.

Pe umăr lină-ți capu-n dezmierdul de aldină,
Ca-ntr-un cristal, sonetul ne va-mpietri-n lumină!

PSALM SPOVEDIT SUB PSALM

06 Wednesday Apr 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

PSALM, SPOVEDIT

barfa2

– Mă sinchisesc de bârfă cât de-un blacheu de cizmă,
Da’-mi pasă, cel cucernic, că-n ciudă-mi bea leșie.
Îndrăgostit sorb vinul, nu borhot fiert în pizmă,
Că eu cu mine însumi suntem împărăție!

Iar inselor pozânde, sub strai dosind o Franță,
Las moștenire-n diată, spre limba clevetindă,
Dohot destul să ungă spurcovnica lor clanță,
Și ce-au cântat de mine să scrie pe oglindă!

De-ajuns ni-i luminânda, sonetului tărâmul,
Iar dacă tot sunt rigă, heraldic cum vrei semnul?
Deasupra-ne aseară ne-a înflorit salcâmul
Precum un scoc de flaut ningându-și lin pielmul.

Frământ de lut, spre cine, Olare nemitarnic?
– Spre înălțarea-n cupa regală de paharnic!

PSALMUL DE ISTORIE

05 Tuesday Apr 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

istorie, PSALM

pinterest

Melc în sideful buchii, mi-ar fi cu mult mai lesne,
Pe porțelan, sub streașini, să-ndung cu dolii cercul!
Tu cui îi joci eclipsa, cu aurul la glezne,
Când pod spre altă lume înalți dintr-un tubercul?

Zâmbești, că ispitire fu îndelungul yugii,
De lași obrazul lunii, să i-l sărute sânii!
N-oprești talaz cu sfatul, ori cât de duri i-s drugii,
Că numai focul naște divinitatea pâinii.

De ce mă-ntrebi, iubirea, de-i neam cu mărăcinii,
Când toți o desemnează în cupidoni cu arcul?
Cărbunele e tată și jertfă a luminii!
Cerca sărmanul Platon, din lut, să-i spargă țarcul,

Uitând că nu turbinca, și nici Ivan, pohonțul:
Imperiile, pe hartă, le-a scris doar cârlionțul!

PSALM DIN DRUMUL ROBILOR

02 Saturday Apr 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

drum, PSALM, ROBI

calea_lactee2-high

Cetăți, imperii, javre… Firavul ac al ierbii
Trufiilor din colburi le-mprospătează slava.
‘Nainte-a-și bea privirea, ni se închină cerbii;
Cu cât mai aspră-i moartea, mai scumpă-n pluș otava.

Pe prag lăsași însemnul, ce-n limba lor, migdalii
Crai-Nou ar vrea să zică, nostalgic revenirii.
Castel și templu nunții, porfiri îşi țes coralii,
Zidind pe-azur doar flăcări și rănile iubirii.

Din cicatrici se-nalță, prin moarte, palmierul;
Plecatului, pecetea-i rămâne-n remușcare.
Din pielea pentru hamuri ia teacă junghierul,
A dragostei măsură e-n tot ce plânge marea,

Cărarea-i de rubine, pe sub apus, ni-e cheia:
Când inima-i în noapte, din cer își ia Lacteea!

PSALM DE PRIMENIRE

01 Friday Apr 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

PRIMENIRE, PSALM

Silk_Road01

Împărtășesc cu vântul, în vesel salt, ciulinii.
Un greier dă s-adoarmă citind Garcia Lorca.
Băui Fără-Hotarul, trei nopți, cu beduinii…
Muierile prin corturi cârpesc cu aur smiorca,

Dau lustru cataramei, străluciul de căpestre.
Pe unde-i hanul nopții, nu-mi întrebați simunul?
Nisipurile roșii cer os domnesc din zestre,
Din cămilari, oglinzii nu i-a rămas niciunul.

Mă-ntorc s-aduc tezaur apusului, și totuși…
Harapule, pur sânge, înhaţă-mi din jăratic!
M-așteaptă Riga-Verde având în stemă lotuși,
Când cel mai rău din drumuri, mi-e sub belciug ostatic

Sonetului… Prințesă, năstrapă de absint
Salcâmilor, bea-mi floarea pădurii de argint!

 

PSALM CU TOARTĂ ȘUGUINDĂ

31 Thursday Mar 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

ȘUGUINDĂ, PSALM, TOARTĂ

Doc1-page0001

”N-atinge violetul înmugurind din flaut,
Bea-i din cafeaua neagră, blestem de-i porțelanul.
De pe-un teren de fotbal, ni se tot strigă: aut!
Ori câte ori clipește la gâtul tău mărgeanul.

Ne-o fi trăit, crezi, stampa cu pielea-apusă-n ceară?
Obscur… Ne’ngăduitul… Șters vechi din palimpseste…
Sub lună-a fost sărutul? Lin, buclei de țigară
Apleacă-i albăstruiul părerii c-a fost este.”

Deodată, a cascadă râzi până-n miez de sacru:
– Hello! Prin care lume? Și-n vis, la care stână?
– Ah, tocmai te prinsesem, ca personaj de teatru,
Cu-n beduin, deșertul, și ochii tăi fântână.

– Shakespeare-ul meu, hai, spune-mi, sfârșitul cum arată?
– De nu-nchizi ochii-l fură cea mai frumoasă fată!

Psalm cu șapte anotimpuri

29 Tuesday Mar 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 1 Comment

Tags

ANOTIMPURI, PSALM, ŞAPTE

f15b266f3f8b43fd144ed018ee35fa64

– Gând rău, glumit azi-noapte, azi pe jertfelnic ardu-l,
Că nu-n cafea, ci-n flăcări ghicesc a drumuri noi.
Poate că-n altă viață avuși ca suflet nardul,
De mai păstrezi tristețea pe semnul de altoi.

Din șapte anotimpuri, jucându-le-n capriciu,
Mă ispitești cu unul ce loc nu are-n timp;
Chiar moaștele virtuții l-ar muguri din viciu.
Nu-i sfetnicul de roză, iad sfânt în orice ghimp?

Parfum de fagur nării, că-nchide ochii Buda
Gustând plăcerea-naltă-a lăutelor fierbinți,
Nu cheia-ncuie raiul, în cifru-i spus’-aguda.
Pe ce-ar sta lumea asta de n-ai ști să mă minți,
Cu existența-n cercuri, mereu, mereu și iară…
– Sărută-mă acuma, și restu-mi spui diseară!

PSALMUL ADÂNCILOR TRISTEŢI

28 Monday Mar 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

adânci, PSALM, TRISTEŢI

736dded55a4ec3fdeac7329bb61f638b

De unde-atâtea nume tristeților să pun!
Pe toate-a le cuprinde, nu-s ochii tăi de-ajuns?
Dă-i freamătului șoapta când înflorește-un prun,
Pe-aproape ni-i sărutul, cu pomul în răspuns.

Tot peste mări, Grădina… Zvârliți, de mici, la doici!
Hrăniți cu hăhăială, sugând din cocsacâzi,
Să poți zdrobi sub talpă atâtea mii de scoici,
Şi-n fața perlei sacre, ca iepele să râzi!

Tu nu vezi cum lumina tristeții din safir,
Porți de altar deschide prin buzele zâmbind,
Cum huma se subție prin spin de trandafir?.
Numai iubind ești rudă cu ieslea din colind,

Că-i Taina ce te duce, nu roți de cauciuc,
Spre-acel sărut ce arde sub noaptea unui nuc!

← Older posts
Newer posts →

Recent Posts

  • Scriitoarea Maria-Daniela Pănăzan despre lansarea de carte a lui Dumitru Ichim la IAȘI
  • poezii de Crciun
  • SERBAREA DE CRĂCIUN
  • UN COLIND PÂNĂ LA PIND
  • COLIND DE FLĂCĂU CARE-I PUS PE UN GÂND RĂU

Archives

  • December 2025
  • April 2025
  • January 2025
  • December 2024
  • October 2024
  • September 2024
  • November 2020
  • January 2018
  • April 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • December 2015
  • November 2015
  • October 2015
  • September 2015
  • August 2015
  • July 2015
  • June 2015
  • May 2015
  • April 2015
  • March 2015
  • February 2015
  • January 2015
  • December 2014
  • November 2014
  • October 2014
  • September 2014
  • August 2014
  • July 2014
  • June 2014
  • May 2014
  • April 2014
  • March 2014
  • February 2014
  • January 2014
  • December 2013
  • November 2013
  • October 2013
  • September 2013
  • August 2013
  • July 2013
  • June 2013
  • May 2013
  • April 2013
  • March 2013
  • February 2013
  • January 2013
  • December 2012
  • November 2012
  • October 2012
  • September 2012
  • August 2012
  • July 2012
  • May 2012
  • April 2012
  • March 2012
  • February 2012
  • December 2011
  • November 2011
  • October 2011
  • September 2011
  • August 2011

Categories

  • Carte
  • Crăciun
  • English
  • Florica Batu Ichim
  • Fragment de roman
  • Haiku
  • Poezii
  • Proză
  • Recenzie
  • SERBAREA DE CRĂCIUN
  • Uncategorized

Meta

  • Create account
  • Log in
  • Entries feed
  • Comments feed
  • WordPress.com

Blog at WordPress.com.

Privacy & Cookies: This site uses cookies. By continuing to use this website, you agree to their use.
To find out more, including how to control cookies, see here: Cookie Policy
  • Subscribe Subscribed
    • dumitruichim
    • Join 416 other subscribers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • dumitruichim
    • Subscribe Subscribed
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...