Cetăți, imperii, javre… Firavul ac al ierbii
Trufiilor din colburi le-mprospătează slava.
‘Nainte-a-și bea privirea, ni se închină cerbii;
Cu cât mai aspră-i moartea, mai scumpă-n pluș otava.

Pe prag lăsași însemnul, ce-n limba lor, migdalii
Crai-Nou ar vrea să zică, nostalgic revenirii.
Castel și templu nunții, porfiri îşi țes coralii,
Zidind pe-azur doar flăcări și rănile iubirii.

Din cicatrici se-nalță, prin moarte, palmierul;
Plecatului, pecetea-i rămâne-n remușcare.
Din pielea pentru hamuri ia teacă junghierul,
A dragostei măsură e-n tot ce plânge marea,

Cărarea-i de rubine, pe sub apus, ni-e cheia:
Când inima-i în noapte, din cer își ia Lacteea!