Melc în sideful buchii, mi-ar fi cu mult mai lesne,
Pe porțelan, sub streașini, să-ndung cu dolii cercul!
Tu cui îi joci eclipsa, cu aurul la glezne,
Când pod spre altă lume înalți dintr-un tubercul?

Zâmbești, că ispitire fu îndelungul yugii,
De lași obrazul lunii, să i-l sărute sânii!
N-oprești talaz cu sfatul, ori cât de duri i-s drugii,
Că numai focul naște divinitatea pâinii.

De ce mă-ntrebi, iubirea, de-i neam cu mărăcinii,
Când toți o desemnează în cupidoni cu arcul?
Cărbunele e tată și jertfă a luminii!
Cerca sărmanul Platon, din lut, să-i spargă țarcul,

Uitând că nu turbinca, și nici Ivan, pohonțul:
Imperiile, pe hartă, le-a scris doar cârlionțul!