Tag Archives: Dumnezeu

ZIDUL PLÂNGERII

23 Monday Apr 2012

Posted by in Poezii

≈ Leave a comment

Tags

, , , ,

ZIDUL  PLÂNGERII

 

Între a fi sau a nu fi

de ce mereu

ne-oprim la-ntrebare

și nu-ncercăm ca să-i sărim

și peste?

Doar numai Dumnezeu își spune

că  este

Cel ce este,

dar noi suntem ce nu suntem,

că devenind ce nu suntem –

când am ajuns acolo,

e loc destul,

mereu pentru dincolo,

când neființa prinde gustul de a fi.

 

A fi sau a nu fi?

Cuvântul e șubred la coajă.

Același val nisipul ni-l frământă,

doar scrisu-i diferit pe plajă.

Si totuși… și totuși… și totuși…

De unde se-aude strigarea:

”Thalassa, thalassa!

Unde ni-i steaua, unde ni-i casa?”

Ispitiți de a fi, pofticioși de-a nu fi –

nu-i să te iei la trântă

ca Iacob cu îngerii,

sau în negoț cu valul,

ci să ajungi la cel ce ești,

mai real ca realul –

Zidul Plângerii!

Si dincolo? Pe-acolo erau îngerii,

dar azi e Marea Moartă.

 

                            ***

”Domnilor, ne spune ghidul, așteptați!

Acolo este Grădina,

dar Cineva încă se roagă!”

 

Un singur Om a mai rămas în noapte.

 

Ce-o fi spunând? Și de ce

 în șoapte,

de după Zidul Plângerii?

Oare nu cumva și Lui

îi tremură lumina?

CHIAR INIMA L-A PĂRĂSIT PE IOV

23 Monday Apr 2012

Posted by in Poezii

≈ Leave a comment

Tags

, , ,

CHIAR   INIMA   L-A  PĂRĂSIT  PE  IOV

 

Pe la târziul livezii

Iov, după durerosul cutreier,

de căldura amiezii

aproape ucis,

își găsi inima

la capăt de drum,

la uitare de vis.

 

Dormea.

Păzită de un greier.

 

In afară de ea

Iov nu mai avea

pe nime’

și și-o recunoscu

după ecoul de ape

despletit ca-n scoică,

din limpezime în limpezime,

din abis în abis,

genune pe brâncă

oglindindu-se.

 

Nu îndrăznea s-o trezească,

dar în străvezimea adâncă,

unde-ațipește unda-n străverde rotund

cineva-i lăsase-un bilet

cu literă vie pe prund:

”Te-am căutat și nu erai acasă.

Te iubesc și revin.”

Dumnezeu cu-n peștișor de argint

adâncul inimii lui Iov,

pe unde părea mai pelin,

îl semnasă.

 

DUMNEZEU RESPINGE ARDEREA DE TOT A LUI IOV

23 Monday Apr 2012

Posted by in Poezii

≈ Leave a comment

Tags

, , ,

DUMNEZEU  RESPINGE ARDEREA DE TOT A LUI IOV

 

Adevărata ardere de tot

nu-i boul ars din corn până-n copită

cum cere steaua

canoanelor și herbul,

ci inima de poți ca să o prinzi

pe piscul care-l știe numai cerbul.

 

”Rămas-am, zise Iov,

doar piele, os și cântec,

dar inima ieri sară

prin psalmul spart s-a-ntors;

din milă oare, sau descântec?

Cum se uita la mine

cu-april de căprioară!”

 

”Hai,îndrăznește

ora e anume

ca să-i ridici rătezul, eu socot,

că spre ieșirea ta din lume

numai pe mine poți să mă aduci

lui Savaot

ca ardere de tot.”

 

 

Și  împreună lemnele cărară

spre-altarul de jertfire holocastă,

iar când fu gata

s-o junghie pe sub grumaz și coastă,

de braț îl prinse

arhanghelul, iscat dintr-un răstimp pustiu,

cu grai amar ca verdele de nuci:

” Cum îndrăznești lui Dumnezeu s-aduci

o inimă ce n-a-nvățat să zboare?

Sau bănuiești ceva de vreun pariu

din vreun ecou zălud?”

 

S-a-ntunecat privirea celui rigă peste Uz:

”E-un neînțeles sucit prins de auz?

Domnul a dat, de ce n-a vrut să ieie?”

Iar inima-i răspunse: ”Știi, și-n

răscrucea cu amnarul scăpăratei clipe

poate să fie-o cheie?

Gustă lumina – simt odrăzlind aripe

pe umeri

și-or înflori ca timpul alb de vișin!

Ce-i arderea de tot?

Cenușă e? Zici: fum?

O, nicidecum! O, nicidecum!

E doar atunci

când poți îmbrățișa pe Savaot,

sorbindu-I limpezime limpezimii

și să-L cuprinzi nu-n două brațe omenești,

ci-n șase vâlvătăi de-aripe,

ca heruvimii

când zbor în jurul Lui

ca ardere de tot.

SCARA LUI IACOB

06 Monday Feb 2012

Posted by in Poezii

≈ 1 Comment

Tags

, , , , , ,

SCARA LUI IACOB

”Aruncă-n foc și rigla și echerul,

răstit se oțărî către Esau,

și toate turmele îți dau,

dar lasă-mi fără îndreptare scara

ce mă unea cu cerul,

așa cum visul o văzu – spirală.

Hulpav,

mânâncă tot ce-a mai rămas în oală,

nu-ți vreau nici dreptul de întâi născut

să-l pui la rămășag,

nici tolba ta cu aur și harțag,

ci lasă-mi ce-am visat cu împrumut.

Spirală –

vârtej al minții –

tu infinit  ce-nșeli chiar propriu-ți cerc,

de câte ori cu îngerii încerc

aceleași trepte ale scării

să mă deschid în chip asemănării,

dar cercul scapă cercului în cerc

mereu

în loc de plus mă scad din Dumnezeu,

și-n loc de lipsă,

lumina treptelor de scară,

cu timpul în eclipsă,

m-adapă  din lumina cea fără de seară.”

M-ați îndreptat destul și tu Esau și Euclid

să meșteresc inel pe nicovală,

dar numai Tu ești scară și spirală.

De Te-am cuprins – genunea o deschid,

și totuși tare-s singur la poarta lui Bethel,

de parcă-s vulturul rotindu-se pe cer

pe scara Ta cu îngeri, zbor declinat de-a cercul,

fără compas, fără de riglă, și fără de echer.

CÂND DUMNEZEU A PLÂNS PE UN TOIAG

06 Monday Feb 2012

Posted by in Poezii

≈ Leave a comment

Tags

, , , , , , ,

CÂND DUMNEZEU A PLÂNS PE UN TOIAG

N’au fost nici harfe să îngâne merii,

ci numai piatră pe piatră,

cuiburi de piatră sub grindă de piatră

a viespe de

slovă scufundându-se’n lespede

până’n rărunchii tăcerii.

Nici fluiere n’au fost și nici tâmpine

când Simeon a venit să-L întâmpine.

Totul de piatră. Cremene mută.

A-ngenuncheat Bătrânul în cuvânt

ca văluritul lunii pe vioară –

acum lumină și-apoi iarăși tărie:

”Marie

și Pururea Fecioară,

așteptărilor mele-mprumută

Pruncul tău și-al Duhului Sfânt…!”

N-au fost nici goarne, nici tâmpine

când Simeon a venit să-L întâmpine,

ci doar alături piatra încerca străluminii

amestecul de sânge cu-al sfintelor ape

spre cristal limpezind negrăit axion,

pe când Bătrânul își strângea în pleoape

povara de lumină a lacrimii, cu greu,

așa cum pe ascuns

o plânse însuși Dumnezeu

pe lemnul de toiag al lui Aaron.

BLAGOVEȘTENIE

06 Monday Feb 2012

Posted by in Poezii

≈ Leave a comment

Tags

, , , , , ,

BLAGOVEȘTENIE

Ca la’nceput de lumi

fusese Duhul și aripa

cum noi i-am scris-o a columb sau pescăruș,

genuni chemând genunea spre albuș.

Era ningai de veacuri, dar nenăscută clipa

când fără soare se făcuse seară.

In Nazaret, la o fecioară,

trimis a fost într’aripatul spirit

dar nu avea în mână, din rai sau din amiază

nici crin și nici narcise,

că-atunci când o văzuse

el însuși înflorise

în loc de aripi vechi – petale noi de rază.

..și cum va fi, pe rând i-a spus

că ea va naște pe Iisus.

Ca la’nceput de lumi,

lumina pe lumină-o s’o umbrească

și va rodi din Duhul Sfânt.

Abia la’ntoarcere ținea,

în loc de crin,

potirul clipei de pământ

de la Fecioară,

grăbit în zborul nazarin,

din el să-mpărtășească

pe Dumnezeu întâia oară.

POVESTEA LUI IOV ÎN OGLINDĂ

06 Monday Feb 2012

Posted by in Poezii

≈ Leave a comment

Tags

, , , , , , , ,

POVESTEA  LUI  IOV  ÎN  OGLINDĂ

Ispititorul îndrăzni să-I treacă pragul

și pentru sufletul lui Iov

lui Dumnezeu propuse, ca plăsmuit spre zapis,

rămășagul.

Se știe de taifasul scurt și ce-a urmat,

dar ce nu știm și nici Ispititorul

nici până astăzi n-a avut habar

că lutăria unde Iov fusese îngropat

ajunse moștenire

din neam în neam unui olar.

Și printre oale, ocarine și ulcele

și lebăda ulciorului de nard,

din albă prohodire și din psalm durut

olarul

pipăind zvâcnitul de lumină

a meșterit din lut potirul

pe care Iisus l-a folosit la Cină.

Șoptire, glas, sau vreun eres părelnic?

Olarul

între vis după istov

pe raft a auzit potirul

spunând povestea celui ce fusese Iov

ulciorului cu smalțul feciorelnic.

”… eu am văzut

ce nici Satana nu avea pe fus

cunoașterii

cum inima-mi va fi aleasă

nu numai iesle Nașterii

ci că va fi mireasă

lui Iisus.

De fiecare dată

când suferința  îmi șușotea pe roată

și lacrima și lutul

gândeam la Cina de Lumină –

potirul care fuse lutul meu

abia suflat de spuze

chiar însuși Dumnezeu o să-l sărute

pe buze.