POVESTEA  LUI  IOV  ÎN  OGLINDĂ

Ispititorul îndrăzni să-I treacă pragul

și pentru sufletul lui Iov

lui Dumnezeu propuse, ca plăsmuit spre zapis,

rămășagul.

Se știe de taifasul scurt și ce-a urmat,

dar ce nu știm și nici Ispititorul

nici până astăzi n-a avut habar

că lutăria unde Iov fusese îngropat

ajunse moștenire

din neam în neam unui olar.

Și printre oale, ocarine și ulcele

și lebăda ulciorului de nard,

din albă prohodire și din psalm durut

olarul

pipăind zvâcnitul de lumină

a meșterit din lut potirul

pe care Iisus l-a folosit la Cină.

Șoptire, glas, sau vreun eres părelnic?

Olarul

între vis după istov

pe raft a auzit potirul

spunând povestea celui ce fusese Iov

ulciorului cu smalțul feciorelnic.

”… eu am văzut

ce nici Satana nu avea pe fus

cunoașterii

cum inima-mi va fi aleasă

nu numai iesle Nașterii

ci că va fi mireasă

lui Iisus.

De fiecare dată

când suferința  îmi șușotea pe roată

și lacrima și lutul

gândeam la Cina de Lumină –

potirul care fuse lutul meu

abia suflat de spuze

chiar însuși Dumnezeu o să-l sărute

pe buze.