POVESTEA LUI IOV ÎN OGLINDĂ
Ispititorul îndrăzni să-I treacă pragul
și pentru sufletul lui Iov
lui Dumnezeu propuse, ca plăsmuit spre zapis,
rămășagul.
Se știe de taifasul scurt și ce-a urmat,
dar ce nu știm și nici Ispititorul
nici până astăzi n-a avut habar
că lutăria unde Iov fusese îngropat
ajunse moștenire
din neam în neam unui olar.
Și printre oale, ocarine și ulcele
și lebăda ulciorului de nard,
din albă prohodire și din psalm durut
olarul
pipăind zvâcnitul de lumină
a meșterit din lut potirul
pe care Iisus l-a folosit la Cină.
Șoptire, glas, sau vreun eres părelnic?
Olarul
între vis după istov
pe raft a auzit potirul
spunând povestea celui ce fusese Iov
ulciorului cu smalțul feciorelnic.
”… eu am văzut
ce nici Satana nu avea pe fus
cunoașterii
cum inima-mi va fi aleasă
nu numai iesle Nașterii
ci că va fi mireasă
lui Iisus.
De fiecare dată
când suferința îmi șușotea pe roată
și lacrima și lutul
gândeam la Cina de Lumină –
potirul care fuse lutul meu
abia suflat de spuze
chiar însuși Dumnezeu o să-l sărute
pe buze.