Ceasul aburit…
03 Tuesday Jun 2014
Posted in Uncategorized
03 Tuesday Jun 2014
Posted in Uncategorized
03 Tuesday Jun 2014
Posted in Uncategorized
03 Tuesday Jun 2014
Posted in Uncategorized
Ca să nu mă vadă oamenii
mă opresc la marginea lor,
ca orice copac obișnuit.
Am fost de multe ori copac.
De unde-ar fi-nvățat,
copilăria mea,
cu genunchii mereu zgâriați,
jocul cu cercul altfel
decât după cel
din trunchiul pomului oprit?
Ano –
nume mai mult
decât râvnitorului cerc
de-a străluci-n rotund de inel –
ca pe-o fântână te zidesc
în piatră și stih
și iarăși în piatră de bazalt,
cu Dumnezeu
în străfundul abisului înalt…
Amintește-ți de piatra lui Iacob
și scara-n spirală cu îngeri…
Dă-mi mâna,
e timpu-nflorindu-și netimpul,
când unul prin altul
zborul ne cere sorbirii
de cerc, dar în linie dreaptă,
cum numai luminii
i se urcă spirala
treaptă cu treaptă.
03 Tuesday Jun 2014
Posted in Uncategorized
03 Tuesday Jun 2014
Posted in Uncategorized
02 Monday Jun 2014
Posted in Uncategorized
Tags
Cine oi fi
că n-am râvnit
privighetorii glasul,
nici lebedei
visul
de fulg în albă arcuire
cu izvodiri de opt
înscris pe pragul clipei,
nici pajurei
majesticul aripei,
nici curcubeul,
nălucindu-l zarea,
nu știu cum se îmbracă,
nici să-i închei culoarea
cu florile de mazăre.
Ce fel de pasăre
oi fi?
Că haina din stihiră mai săracă,
croită din cenușă de târziu,
nu ar putea să-ntraripeze.
nici ultimul cocor.
Să vă răspund? Nu știu.
Ce pot, și-s sigur să vă spun,
că îngerul meu păzitor,
nu-i cel ascuns
printre bujori de epitaf,
ci vrăbiuța ce se scaldă-n praf.
02 Monday Jun 2014
Posted in Uncategorized
Tags
02 Monday Jun 2014
Posted in Uncategorized
Tags
31 Saturday May 2014
Posted in Uncategorized
Iadul a întins
acoperemântul
și s-a făcut întuneric
peste tot pământul.
Fiecare suflare
s-a rupt pre din două
de la ora șase până la nouă.
Oare
noaptea o fi ajuns și pe Sinai,
fără ca muntele să nu strige și el:
Eli, Eli, lama sabahtani?
După ora a noua
lumina cu hainele rupte,
lumină veștedă,
de parcă-o gălbejise grota,
apăru lângă cruce
pe Golgota
și zise Celui
ce prinse moartea-n cârlig:
Dă-mi rănile Tale că tare mi-e frig!
Mă suge frigul de rază, de vlagă
și numai frigul
e tot ce găsesc în desagă,
frig de pe muche de coasă.
Am fost până la soare,
bătându-i în poartă,
dar nu era acasă.
Numai pe prispă avea
pentru pomana Lui –
oalele și cănile.
Iosif și Nicodim veniră
și I-au spălat rănile:
Hai, vino,
du-te la soare lumino
și cere-i
giulgiul
ce-l toarse din floare cu-n flutur
de azi dimineață.
De jur împrejur,
cerule, suci-i…! –
Hultani și uli și cioroane,
zbor tot mai aproape să lupte
cu oaspeții crucii
opriți în piroane.
Era spre seară –
lumina-n sfințit.
Șarpele,
nu departe de Fecioară,
cu capul zdrobit
tânjea ca să moară
sub streșini de seară
după rânduiala firii
cum i-a fost scris
sub fulger de nor,
când,
deodată
un croncan
îl prinse din zbor
și începu să-l bălăngăne
peste locuri neumblate de omul curat,
și copaci
cu hâdul de monstru pustiu,
ce urâciunea și-o zăngăne
să nu se apropie
nici dropie,
nici capră,
nici tot ce e viu
cu solzi sau cu blană.
Bietul croncan
abea foarte târziu
și-a dat seama că-n cioc
e însuși satan
cu chipul de șarpe
și-l azvârli să cadă, cu scârbă,
în prăpastia hârbă
din pustia vracului.
31 Saturday May 2014
Posted in Uncategorized