Și azi mă doare fluierul aztec,
Ce n-a ajuns condorul să-l întoarne!
O vorbă-a fost, fără de punte: plec!
Din șapte găuri sfâșia din carne,

Cât poate-apusul suporta pe os
Din ruga răsucitului de lozii.
Ca la Baudelaire – același albatros,
Ce jertfă zării îl aduc matrozii.

Se cântă malaguena-n liliac…
Te-ntorci, neprețioaso, spor cu-n joker,
Duhnind a șase stele de cognac…
Au cum te simți în mâna lui, la poker?

El condor pasa… N-are variantă,
Cum tu nu știi cui fi-vei iar amantă!