Arunc tot alte lemne, când mă răstoarnă toana,
Pe-același jar, să-i stingă și-aripile și ghiara;
De sângelui vrei lege, la ce te-ajută vrana,
Când cea de-a treia voie te rupe-n dinți ca fiara.

Căințe, bube, ploșniți aduci la târgovină,
Smochin bogat în sfaturi, sub linia scăderii?
Că nu te-nțeapă noaptea, ci rana din lumină,
Când de la dreapta-n stânga citiși Scripturii merii.

Au nu cumva Grădina e-n tâlc nespusul Evei,
Şi numai Tu zăvoru-i cunoști cum se descuie?
Nu despre bob vorbire fac flăcările plevei,
Ca-n ochi nestins de pește, rotundul de la cuie?

Mă judece Olarul, de i-am greșit argila,
Pedeapsă-având iubirea, că nu iubești cu sila!