E vină și pedeapsă în orice înflorire!
Nu mâzgălești ulciorul cu legi și-anatemi slute,
Ci cârlionț scrii humei, cu aur spus subțire;
Nu-i vinul mult mai dulce-n pelin de alăute?

Că nu compot pe rafturi strânsei în stih cu stupul,
Tristețea înfloririi ascunde-n ea nectarul.
Tu mi-ai întins o cupă și-n cântec ți-am strâns trupul,
Că mai setos fu brațul decât credea ploscarul.

Te port ca firul apei ce-și ia din răni absintul,
Țesând spre somnul mare ne-ngăduinței clipa
Ce loc nu are-n strungă, ca-n clevetiri alintul,
Genuna de nu doare n-a cunoscut aripa…

Mai bine povestește-mi ce-o fi visat rubinul,
De-a tresărit luminii pe buze arse vinul!