CHENOZĂ PENTRU PUII DE RÂNDUNICĂ

Tags

Image

CHENOZĂ PENTRU PUII DE RÂNDUNICĂ

Drumul,
spre unde lucrau prășitorii,
părea dincolo de zare –
margini și de cer și de lume,
pe unde toamna
își scutura și frunza și cocorii.

Era lung, că nici lungul
nu știa mai departe apusul s-alunge.
Numai pe acolo se putea ajunge
la Podul Înalt
pe unde se trecea pe tărâmul
celălalt.
Jos,
în străfund,
credeam că se ascund
balaurii, că  vrăjitoarea slută
solomonește apa fierbând în ulcică:
”Hai înapoi, hai acasă bunică!”
”Nu-ți fie frică”,
mă mângâia bătrâna zicând:
”că Maica Domnului ne-ajută!”
Se numea șipotul La-Niță,
unde luam răcoarea în ulcior
și chiar în mijlocul pierdut în răzor
era o troiță
înfiptă-n răscruce.
Acolo plângea Maica Domnului
cu Doamne-Doamne pe cruce.
Trandafirii sălbatici cadelnițau
din floarea-nroșită-n apus
din vecernii,
iar gladiolele cu ochii în sus
cântau în genunchi ca la denii.
”Fă semnul crucii”, aud și acum pe bunica
și mă-nvăța ce să zic, dar în șoaptă.
Eu îi arătam unde și-a făcut schitul
rândunica,
exact sub streașina de icoană.
Doamne-Doamne
își aplecase capul în jos
mai mult, spre partea dreaptă,
să nu-i rănească  rândunicii
puii din cuib
cu spinii din coroană.

RUGĂCIUNEA BALONULUI DE SĂPUN

Image

RUGĂCIUNEA BALONULUI DE SĂPUN

 

Mai e puțin dintr-un acuș pe

timp fost făgăduit să fie plata

la lucrătorii ce-ai tocmit la vie.

Cum o să fie

Judecata?

Hm, tare mă aseamăn,

leit parcă-ași fi geamăn,

cu-ăl pierde-vară ce-a venit

abia la unșpe.

 

Cum se porniră, cârcotașii-n pildă,

ca să Te judece,

curgându-le din pismă balele:

”Uite ce!

Cum risipești paralele!?

Nu crezi că-i o sfidare

să ne plătești

dintr-un chimir nedrept?”

Și cum se oțărau la Tine,

aproape gata ca să saie

să Te snopească în bătaie!

 

Dar ce-ai să faci cu mine

când tuturor vei face judecată?

Ce ai putea să-mi dai?

La toate – târzielnic, neisprăvit în toate –

lopată și hârleț,

cum să-Ți lucrez izlazul de pământ

cu un condei și cu un pai?

Fi-va cârtire-n gloată: ”Om nebun!”

 

Mi-am pus toată suflarea în cuvânt,

nespusul Tău de frumuseți,

cu paiul și cu tocul ca să-l prind

pe un balon

jumate nelumesc, jumate de săpun!

La prășitorii Tăi din vie,

clipa s-a spart, de unde mărturie?

Cum să mă scap de ei cu-ndreptățiri?

Oare să zic de Duhul Sfânt

cu aripile roditoare de genuni

cum a suflat peste pământ

ascunsul început către Cuvânt?

Cam tot așa cercat-am aplecat 

și eu să Te-adun

de-o viață-ntreagă,

și slovei ca la teză Te-am suflat.

Din gândul prea subțire de-omenesc

am îndrăznit minunea să-Ți rostesc

ca un sticlar.

 

Stăpâne-al viei nu uita,

n-o să te scot dator nici cu-n dinar,

ci dă acelui ce Ți-am fost

pentru-o secundă –

închipuire de săpun, rotundă –

măcar

un strop din veșnicia Ta

adaos clipei mele la cântar.

PEISAJ BUCUREȘTEAN

Tags

, , ,

PEISAJ BUCUREȘTEAN

Pe felinarul meu
s-a aciuat un corb.
Lângă mine –
cerșetorul orb.

”S-a sinucis bâtrânul lampagiu
din Cartierul Romb”,
îmi zise corbul
scăpând aripa nopții
pe felinarul chiomb.

Vecinul meu cerșetorul,
orbul,
tot mângâie un câine pripășit.
Din Cișmigiu
se-aud țipând păunii.

Intreabă corbul:
”Din ce trăiești, moșule?”
Răspunse orbul:
”Din cerșit și ( bâjbâind cerul
cu toiagul alb)
din pensia lunii.”

AVEM DE TOATE, CHIAR ȚARA DE VÂNZARE

Tags

, ,

AVEM DE TOATE, CHIAR ȚARA DE VÂNZARE

Agenția de știri Agerpress
a anunțat aseară
că Fondul Monetar va pune la licitație
o țară
demult incomodă ca nație.
Data?
Ca la orice vânzare
se cere recondiționare,
la vreo trei scaune
ce-au început să miaune,
la voievozi și umbre de
hotare ce par șubrede.
Fondul Monetar își acuză directorii blonzi
că și-au furat singuri șapca
luând prăpădita de țară
cu japca,
dar plină de români și câini vogabonzi.
Din zvonuri de stradă,
neconfirmate încă de Fondul Monetar,
se-oferă joburi de hingheriadă
să curețe țara
cât de cât se poate măcar,
dar țăranii,
așteptând puturoși plăcinta din cer,
nici unul nu vrea să se facă hingher;
ba chiar și profesorii –
lumină, inimă speranței:
”Gaudeamus cumtefur…”
fără rușine se bat cu cerșetorii;
încai pensionarii uitând să fie oale,
plesnindu-le chimirul de parale,
fac coadă l-aprozarul toleranței!

Tot Agenția Agerpress pretinde
că țara fiind veche
cam greu se poate vinde,
că datorită crizei ce ne rupe-n dinți
va fi ca la talcioc,
că prețul poate scade la Fondul Monetar,
din piruieta vârfului de toc,
să poate-ajunge chiar
la treizeci de-arginți.

SPĂLAREA PE MÂINI

Tags

, ,

SPĂLAREA PE MÂINI

Pilat ridică mâna,
preaclocotinda gloată să o potolească,
și se făcu tăcere;
apoi strigă cu putere
împărătească:
”Să se aducă apă!”
Și apă s-a adus.

Lângă Ioan,
Maica Domnului
privea la judecata lui Iisus,
ștergându-și pleoapă cu pleoapă:
”Ai auzit ce a spus,
când își spăla mâinile,
că e nevinovat de sângele Lui?
Nu-nseamnă, prin asta, că este iertat?”
Ioan plângea. Cu capul plecat:
”Nu, Maică, ci dat răstignirii!
Prin apă Pilat L-a vândut,
cum Iuda făcu prin sărut,
că apa spălării pe mâini
știa că-i adusă din Prut.”

LACRIMILE INIMII

Tags

, , ,

LACRIMILE INIMII

Ca un copil speriat,
că mama o să-l lase singur,
Ioan I-a sărit în brațe,
punându-și capul pe pieptul Lui.
Fără suflare
Îi asculta inima bătând
parcă dincolo de hău și de grui,
parcă dincolo de gând,
ca într-o peșteră
când ecoul
de-atâta liniște
pâlpâirea și-o frânge.
Oare inima Lui…? Oare plânge?
Lacrimă cu lacrimă,
legate-n ciorchin
cu-n suspin
după puls le-adumbră,le strânge
în chivot de rouă cu cheia de spin.

Ioan nimănui
nici cu privirea n-a spus
ce auzea, tremurând, ci doar asculta
cum inima Lui
strop cu strop
culesul de lacrimi, din toată lumea, grăbea
spre paharul întins Lui Iisus
întreg ca să-l bea.

Iar atunci
când pe Iisus l-a împuns
ostașul,ce-I pregătise și groapa,
Ioan a mărturisit
și mărturia până la noi a ajuns,
că din coastă îndată a curs
sânge,
dar pentru prima dată și apa
din toate lacrimile
pe care inima le-a strâns
când Dumnezeu
în colibă de om s-a ascuns,
departe de toți heruvimii,
și chiar de inima Lui, în inima pustiei,
unde în hohote singur a plâns
fiecare lacrimă până în miez, până în rost
cum a mărturisit cel care L-a împuns:
”Cu-adevărat acesta
Fiul lui Dumnezeu a fost!”

TRANSFUZIE

Tags

, ,

TRANSFUZIE

Acum cine sunt? Până unde sunt eu?
Dacă sângele nu este al meu,
și dacă puținul
e și întregul, în același timp, când rupu-l
din pâne,
din Tine ce rămâne?
Și-al cui e trupul?
Nu cumva e vreun fel de altoi
pe care nimeni nu spunu-l?
Ce se întâmplă cu noi?
Suntem dedublarea lui unul?
Auzul devine al Tău,
La fel – și ochiul, mirosul, atinsul;
care din noi e învinsul?
Sau am rămas amândoi fiecare –
două buze
și-același cântec de lumină –
hemoglobină chemând hemoglobină?

***
… și inima porni din nou,
sărind în salt, pripor după pripor,
de bucurie
îmbrățișându-mă mereu:
”La nimănui
secretul nostru nu cumva să-l spui
cum pe Tabor
pentru o clipă Omul a fost și Dumnezeu,
iar sângele Lui,
cu-adevărat este sângele meu.

TALANTUL DIN OGLINDĂ

Tags

, ,

TALANTUL DIN OGLINDĂ

In loc să-Ți iau talantul
și-n doi, sau trei să ți-l sporesc,
puțin mai visător, dar mult mai mult zevzec,
poienii Tale, croitor
am încercat cu crinul să mă-ntrec,
din ițe și vatale,
și-apoi petalei să-i croiesc
lumina nezvântată pe vocale,
măcar o floare Mirelui să-I cos
din mânecă și până în rever;
văpselele se răzvrăteau pe dos
luându-mi din fereastră
ne-nmuguritul cer,
iar din velururi scumpe – boarfe ce
tăiate-s tot aiurea ca de-un rac;
degeaba lacrima pe foarfece
și pe silaba ce-o scăpam din ac.

Bate la ușă ceasul enervant de-ncet
precum un hârb de robinet: strop, strop, strop…
și nu găsesc s-aprind o lumânare
ca să-Ți găsesc talantul.
Cum ai crezut că ași fost în stare
să Ți-l îngrop?
In fața mea judecător l-am pus
nici colbul, nici uitarea să nu-l prindă,
și iată serv umil că Ți-am adus,
în loc de unul, doi talanți
de-l socotești și p-ăsta din oglindă,
trudind la fel de greu ca și ceilanți.
Nu sunt nemernic, doar puțin nerod
prostia drămuindu-mi flirt cu viața
că am crezut că fără Tine ața
s-o-nsăilez la capăt fără nod,
talantul tău cu umbra-i de colindă
nu-i îngropat în glod,
ci psalmul gemănării din oglindă.
Pe care din talanți ai să alegi-
cel pipăit,sau gândul ce-i vezi fața?
Oglindă-Ți fuse versul de singuratic pin,
a-mbătrânit cercând să-ți coase-un crin…
Nu osândi cercarea poetului sărac!
Ajută-i fremătarea ca visul să și-l treacă
încă odată prin urechi de ac.

GOD’S PASSWORD


GOD’S PASSWORD

Nici până astăzi
nici Lucifer, nici robul,
parolei noastre nu-i pătrunse miezul;
toți vedeau ușa, dar scăpau retezul,
era ca pâcla mării,sau mai umil, de
a fi prins cu mreaja unei pilde.
Nu-i cerul, din scriptura
ce ne-o ascunde în spirală
bobul?
Intotdeauna – jumătatele
din umbră,
văzând doar sunetului
haina,
spatele;
la tot ce-i plin era rămasul,
în nodul de mătase cetluindu-Ți
taina
parolei noastre: ”Iată,vine ceasul!”
Nebănuită, totuși
pe fiecare literă – pecete,
n-au deslușit nici ivăr, nici zăvorul,
întredeschis lăsai doar glasul
că: ”Iată, vine ceasul.”
Dar ceasul trebuind să vină
era cel care cu ulciorul
( nu îngerii)
mergea-nainte de pescarii Tăi
să le arate foișorul
de Cină,-al Frângerii.

…și cum plângea ulciorul,
rămasul
din vorbele parolei, doare-le,
când le spălai picioarele,
că: ”Iată, vine ceasul!”
N-ai spus mai mult, dar ai lăsat
destul din profeție ca să curgă
pe verbele întinse de Pilat.

Mai, mai era ca să Te pierd cu pasul!
Ce s-a-ntâmplat cu Tine în Grădină
când Te rugai de ei să nu adoarmă?
Si nici măcar atunci nu ai făcut lumină
cât buchea unei candele.
Te-mpresurară bandele
iar Tu ai zis din nou
că:”Iată, vine ceasul!”
De Barabă?

Nici până astăzi Lucifer în zdroabă
parolei noastre n-a găsit desferic;
după trei nopți, prea coapte de-ntuneric
ai dosădit parola. Cum a scrâșnit-o cheia!
Credeam ca Timp că ești cumva al meu,
că cifrul de eternitate, din Iudeia,
Ți l-am purtat până și-n răni, mereu
în: ”Iată,vine ceasul!”, răspus a câta oară?
Ca pe un câine m-ai lăsat afară,
iar Tu ca Dumnezeu
intrat-ai fără mine
prin ușile-ncuiate.

DE VORBĂ CU OLARUL

Tags

, , ,

DE VORBĂ CU OLARUL

Rău ai ieșit cu mine la socoată,
tot asudând cu lutul meu pe roată.
Troheul, iambii – ie pe ulcică –
voiai să-i scrii în smalțuri,
uitând
de ghiontul ce-îți dă graba,
dar tare-mi este frică
de mâinile-ți frumoase
că le-ai mânjit degeaba,
că nici o strachină măcar
nu ți-a ieșit din cântec și sudoare.
Tot mai visezi în meșteșug de-olar
din lutul meu – povestea de ulcioare?
Cu mine întocmeala ți-a greșit,
cercând din lutul aiurelii zăbăuc
să scrii cu nelumitul brâu pe oală
întreaga toamnă-a doinelor de nuc.
Aruncă-mi lutul
fără jale, fără frică;
urzit a fost,de ce nu vrei să crezi,
spre-a deveni o altă chibzuială?
Mă va culege pentru cuib vreo rândunică
asemeni mâinii Lui și eu asemănare
să-I țin cuvintele-n știubeu de lut,
flămândele de psalmul Lui,
până vor ști
ca pe de rost lumina să I-o zboare.