Tags

Image

CHENOZĂ PENTRU PUII DE RÂNDUNICĂ

Drumul,
spre unde lucrau prășitorii,
părea dincolo de zare –
margini și de cer și de lume,
pe unde toamna
își scutura și frunza și cocorii.

Era lung, că nici lungul
nu știa mai departe apusul s-alunge.
Numai pe acolo se putea ajunge
la Podul Înalt
pe unde se trecea pe tărâmul
celălalt.
Jos,
în străfund,
credeam că se ascund
balaurii, că  vrăjitoarea slută
solomonește apa fierbând în ulcică:
”Hai înapoi, hai acasă bunică!”
”Nu-ți fie frică”,
mă mângâia bătrâna zicând:
”că Maica Domnului ne-ajută!”
Se numea șipotul La-Niță,
unde luam răcoarea în ulcior
și chiar în mijlocul pierdut în răzor
era o troiță
înfiptă-n răscruce.
Acolo plângea Maica Domnului
cu Doamne-Doamne pe cruce.
Trandafirii sălbatici cadelnițau
din floarea-nroșită-n apus
din vecernii,
iar gladiolele cu ochii în sus
cântau în genunchi ca la denii.
”Fă semnul crucii”, aud și acum pe bunica
și mă-nvăța ce să zic, dar în șoaptă.
Eu îi arătam unde și-a făcut schitul
rândunica,
exact sub streașina de icoană.
Doamne-Doamne
își aplecase capul în jos
mai mult, spre partea dreaptă,
să nu-i rănească  rândunicii
puii din cuib
cu spinii din coroană.

Advertisements