Tags

, , ,

LACRIMILE INIMII

Ca un copil speriat,
că mama o să-l lase singur,
Ioan I-a sărit în brațe,
punându-și capul pe pieptul Lui.
Fără suflare
Îi asculta inima bătând
parcă dincolo de hău și de grui,
parcă dincolo de gând,
ca într-o peșteră
când ecoul
de-atâta liniște
pâlpâirea și-o frânge.
Oare inima Lui…? Oare plânge?
Lacrimă cu lacrimă,
legate-n ciorchin
cu-n suspin
după puls le-adumbră,le strânge
în chivot de rouă cu cheia de spin.

Ioan nimănui
nici cu privirea n-a spus
ce auzea, tremurând, ci doar asculta
cum inima Lui
strop cu strop
culesul de lacrimi, din toată lumea, grăbea
spre paharul întins Lui Iisus
întreg ca să-l bea.

Iar atunci
când pe Iisus l-a împuns
ostașul,ce-I pregătise și groapa,
Ioan a mărturisit
și mărturia până la noi a ajuns,
că din coastă îndată a curs
sânge,
dar pentru prima dată și apa
din toate lacrimile
pe care inima le-a strâns
când Dumnezeu
în colibă de om s-a ascuns,
departe de toți heruvimii,
și chiar de inima Lui, în inima pustiei,
unde în hohote singur a plâns
fiecare lacrimă până în miez, până în rost
cum a mărturisit cel care L-a împuns:
”Cu-adevărat acesta
Fiul lui Dumnezeu a fost!”

Advertisements