Jertfă de nume…
11 Friday Jul 2014
Posted in Uncategorized
11 Friday Jul 2014
Posted in Uncategorized
11 Friday Jul 2014
Posted in Uncategorized
11 Friday Jul 2014
Posted in Uncategorized
”Ce-ai vrea să fii
când vei fi mare,
așa cum oamenii sunt mari”
m-ai întrebat
când împărțeam cireșe
și eram copii.
Tu n-aveai număr pe atunci,
nici uniformă-albastră
ca azi în clasa-a treia de liceu,
nici eu
pe degete cerneală.
Te ascultam
cum îmi citeai din carte
de prințul ce-n broscoi s-a prefăcut.
Și ți-am răspuns,
îngândurat privind și în departe,
precum un cântec
peste propriul lui ecou:
”Când voi fi mare
aș vrea să te sărut
ca-n Făt Frumos
să mă transform din nou!”
10 Thursday Jul 2014
Posted in Uncategorized
Tags
“Fil d’herba” (Firul de iarba) de DUMITRU ICHIM traduït del romanés al català per PERE BESSÓ
FIL D’HERBA
Fil d’herba:
Grill, per què la lluna
Entre els teus grillons
Es pon? L’estel sense
Llàgrima – so en agulla
FIRUL DE IARBĂ
Firul de iarbă:
Greiere, de ce luna
Printre greierii tăi
Apune? Steaua fără
Lacrimă – sunet în ac
10 Thursday Jul 2014
Posted in Uncategorized
“El silenci de les primeres paraules” [‘Tăcerea primelor cuvinte’] de DUMITRU ICHIM traduït del romanés al català per PERE BESSÓ
EL SILENCI DE LES PRIMERES PARAULES
Tan estúpid fiu
i tan pur en tot,
com els primers homes
antany
quan no hi havia paraules,
sinó de mirada i silencis
s’entenien
en la llengua de les flors de pomer.
Com fou el meu silenci –
lluna nova o lluna plena?
El teu,
en gatzara de llum,
cap a la paraula féu un pas,
però tot el silenci restà.
…i tanmateix…
Te’n recordes
Quan els llavis tot i callant ens reprengueren:
– “Beneïts,
com no coneguereu des de la primera volta
el silenci de les primeres paraules?
TĂCEREA PRIMELOR CUVINTE
Atât de proști am fost
și-atât de puri în toate,
ca primii oameni
dinainte
când nu erau cuvinte,
ci din privire și tăceri
se-nțelegeau
în limba florilor de meri.
Cum o fi fost tăcerea mea –
crai nou ori lună plină?
A ta,
în neastâmpăr de lumină,
către cuvânt făcu un pas,
dar tot tăcere a rămas.
…și totuși…
Tu ți-aduci aminte
când buzele tăcânde ne certară:
-Prostuților,
cum n-ați știut de prima oară
tăcerea primelor cuvinte?
06 Sunday Jul 2014
Posted in Uncategorized
Să-ntreb iarăși mi-e teamă,
și totuși
nu cumva să fi fost vreun înger,
care ulciorul inimii mele
să mi-l fi spart
din nebăgare de seamă?
”Nu înger, răspunsu-a Moise,
ci eu – cu toiagul de fier,
nemiloasa-ți piatră
am fulgerat-o
din cer.
Inimă rea și avară!
Golgoteai în ascuns gâlgâirea de râu,
șuvoiul ținându-l în frâu
să nu țâșnească pe-afară!
Îi țineai răcoarea închisă
ca-n beciul rotund din caisă,
în vreme ce suflet de om însetat
cerșea rătăcind, beduin
prin pustiuri de flăcări încete…
O lacrimă
pe ulcior să fi curs,
de ajuns ar fi fost să-mi fi dat,
arselor buze – ostoiul.
Oare chiar n-ai putut să auzi
pumnii bătând în perete?
Inimă, stâncă avară!
Spre tine-am țipat ultima oară
ca Dumnezeu de pe cruce:
Mi-e sete!”
04 Friday Jul 2014
Posted in Uncategorized
Tags
Pentru prima dată
purtai pantofi cu toc
și ruj pe buze.
Era prima oară
când îndrăzneam
să-i duc unei fete
un trandafir, cu sfială,
și la concert s-o invit.
Poate și astăzi
ar putea să te-amuze
cum rupeai petală cu petală –
ghicitul iubescului joc…
Purtai
pantofi cu tocul cui
și ruj prima dată pe buze.
Era primul meu trandafir,
ud de rouă – cântând,
și te-am întrebat, aproape plângând:
– Nu crezi că îl doare?
– E un joc, e o floare,
dă-mi-l pe-al tău că-i la rând…
***
Azi mi-ai scris să te iert
că pe-atunci n-ai știut,
eram tineri…
Mă inviți, ca demult, la concert,
dar nu știi că pe locul
sălii de teatru de-atunci,
cu trandafirul,
e astăzi cimitirul…
Cât a putut să crească
”Sfânta Vineri”!
04 Friday Jul 2014
Posted in Uncategorized
04 Friday Jul 2014
Posted in Uncategorized
03 Thursday Jul 2014
Posted in Uncategorized
Toate cuvintele sună la fel,
cum norii nu pot fi decât nori,
dar tăcerile mele-nfloreau
spectrul luminii
cu încă vreo două culori.
Numai eu
te-aș fi putut îmbrățișa
cu celelalte două
ce ascundeau și cheie și inel,
dar tu te-ai scuturat de rouă
și te-ai dus.
Acum târziul tău mi-l taci,
iar nu tăcerea crudă când iubești
și-noți un cântec de la mal la mal,
ci una îngăimată în veștejit apus.
Nu te întreb: Cum te-ofilești,
iubita mea?
Și cum să fiu gelos
că altă inimă te ține
în brațele celui mai scump cristal?