Pentru prima dată
purtai pantofi cu toc
și ruj pe buze.
Era prima oară
când îndrăzneam
să-i duc unei fete
un trandafir, cu sfială,
și la concert s-o invit.

Poate și astăzi
ar putea să te-amuze
cum rupeai petală cu petală –
ghicitul iubescului joc…

Purtai
pantofi cu tocul cui
și ruj prima dată pe buze.
Era primul meu trandafir,
ud de rouă – cântând,
și te-am întrebat, aproape plângând:
– Nu crezi că îl doare?
– E un joc, e o floare,
dă-mi-l pe-al tău că-i la rând…
***
Azi mi-ai scris să te iert
că pe-atunci n-ai știut,
eram tineri…
Mă inviți, ca demult, la concert,
dar nu știi că pe locul
sălii de teatru de-atunci,
cu trandafirul,
e astăzi cimitirul…

Cât a putut să crească
”Sfânta Vineri”!