Toate cuvintele sună la fel,
cum norii nu pot fi decât nori,
dar tăcerile mele-nfloreau
spectrul luminii
cu încă vreo două culori.

Numai eu
te-aș fi putut îmbrățișa
cu celelalte două
ce ascundeau și cheie și inel,
dar tu te-ai scuturat de rouă
și te-ai dus.

Acum târziul tău mi-l taci,
iar nu tăcerea crudă când iubești
și-noți un cântec de la mal la mal,
ci una îngăimată în veștejit apus.
Nu te întreb: Cum te-ofilești,
iubita mea?
Și cum să fiu gelos
că altă inimă te ține
în brațele celui mai scump cristal?