Tags

, ,

2_Corjeuti (1)

Să-ntreb iarăși mi-e teamă,
și totuși
nu cumva să fi fost vreun înger,
care ulciorul inimii mele
să mi-l fi spart
din nebăgare de seamă?

”Nu înger, răspunsu-a Moise,
ci eu – cu toiagul de fier,
nemiloasa-ți piatră
am fulgerat-o
din cer.

Inimă rea și avară!
Golgoteai în ascuns gâlgâirea de râu,
șuvoiul ținându-l în frâu
să nu țâșnească pe-afară!

Îi țineai răcoarea închisă
ca-n beciul rotund din caisă,
în vreme ce suflet de om însetat
cerșea rătăcind, beduin
prin pustiuri de flăcări încete…

O lacrimă
pe ulcior să fi curs,
de ajuns ar fi fost să-mi fi dat,
arselor buze – ostoiul.
Oare chiar n-ai putut să auzi
pumnii bătând în perete?
Inimă, stâncă avară!
Spre tine-am țipat ultima oară
ca Dumnezeu de pe cruce:
Mi-e sete!”

Advertisements