”Ce-ai vrea să fii
când vei fi mare,
așa cum oamenii sunt mari”
m-ai întrebat
când împărțeam cireșe
și eram copii.

Tu n-aveai număr pe atunci,
nici uniformă-albastră
ca azi în clasa-a treia de liceu,
nici eu
pe degete cerneală.

Te ascultam
cum îmi citeai din carte
de prințul ce-n broscoi s-a prefăcut.

Și ți-am răspuns,
îngândurat privind și în departe,
precum un cântec
peste propriul lui ecou:
”Când voi fi mare
aș vrea să te sărut
ca-n Făt Frumos
să mă transform din nou!”