SINGURĂTATEA ÎNGERULUI

Singurătatea îngerului
e un suspin albastru și greu.
O singură dată
i-am gustat amarul netors
și-nfricoșat m-am întors
la poarta Olarului meu

cerșindu-mi brațele-napoi.

Sărmanul înger!
Născut greșit cu aripi,
niciodată nu a putut zbura
măcar o singură îmbrățișare
ca noi.

Întâi am fost amintire,
apoi în frământec
am devenit același cântec
cu formă de lut.

Îți amintești de podul palmei Lui?
Ce cald era,
când peste umăr ne pândea
primul sărut
luna rodită pe ram de gutui!