CEI ZECE LEPROȘI

Atâta știu de ei, când mă întrebi,
că s-au făcut zdrahoni ca leopardul
și n-au uitat de Tine
și de gestul Tău,
că zice vorba proastă:
De ai făcut un bine,
așteaptă-te la rău.
Năvala lor curândă o să-Ți vie,
căci le-a clocit sinedriul
un plan ascuns și cu simbrie.
Și mi s-a spus că-s vindecat,
dar să o șterg din templu, pe furiș,
că-s câine, de alt neam,
și chiar fără de lepră
rămân tot necurat.

***
Când auzit-am glasul Tău,
mai putred decât carnea puturoasă
s-a limpezit în mine
întregu-mi bălătău
și-ai preschimbat adâncul
în apă nelumită cu-nceput,
nici de luceafărul prior,
atinsă-n fugă cu-n sărut.
Și m-am gândit la Tine
cum nădușești sub soare arzător:
Ia-mi sufletul
și-i bea ca din ulcior
lumina răcoroasă pentru sete,
până nu vin ca viespii-n turbăciune, roi,
cei nouă înapoi
să Te adape cu oțetul din burete.