Nici până azi de nimeni nu se știe,

de ce apostolii după plecarea Lui

se întorceau în lume

cu ochii înzorind a bucurie.

Da, Înălțare-a fost,

încerci să-mi spui,

dar nu și despărțire?

Cum, nimeni nu a plâns?

mă-ntreb ca omul prost.

Plecarea Lui  –  dezamăgire?!

îmi suflă-n cuget duhul rău.

 

Mă iartă, Doamne, nici Taborul Tău

nu mi-a fost dat să-l urc cu ucenicii,

de-aceea și-nălțarea Ta o văd

ca prin păienjănișul fricii

de cerul sabaotic, gata de prăpăd.

Lor le-ai lăsat potirul –

taboricul ce-și naște propria lui zare – ,

dar mie ce-ai putea să-mi dai

când Te  desparți de beduinul Tău

la Inălțare,

eu,

rătăcitul, ce-am ajuns atât de greu

abia la poala Muntelui Sinai.