Aici îngenunchez pe ale Tale trepte,
cu-amestec de sânge și sudoare:
Cine pe cine se moare
când cele două drepte
ajung întretăierii?
De ce punctul lor – Iscoditorul Învierii – ,
cugetătorul ar spune,
că n-ar avea dimensiune?
Și viața lor și viața mea
același scop intersectează,
dar scopul – sâmburul din rază – ,
purcesul spre minune –
de ce nu ar avea
dimensiune?
De-aceea mi-este frică
și frica mă desparte
că-s rătăcit și de viață și de lipsa ei
și nu posed
nici propria mea moarte.
Iți amintești de strachina cu linte?
Ei n-au știut că gustul ei de var
te ispitește pipărat spre neființă.
Părinte,
de este cu putință,
învață-mă să cred
că poți să depărtezi acest pahar,
că nu mi-i frică de amărăciune
ci doar că punctul
nu ar avea dimensiune.
Că dacă e nimicului asemănare
de unde vom începe cu litera cea mare?