Aici îngenunchez pe ale Tale trepte,

cu-amestec de sânge și sudoare:

Cine pe cine se moare

când cele două drepte

ajung întretăierii?

De ce punctul lor – Iscoditorul Învierii – ,

cugetătorul ar spune,

că n-ar avea dimensiune?

Și viața   lor și viața mea

același scop intersectează,

dar scopul – sâmburul din rază – ,

purcesul spre minune –

de ce nu ar avea

dimensiune?

De-aceea mi-este frică

și frica mă desparte

că-s rătăcit și de viață și de lipsa ei

și nu posed

nici propria mea moarte.

Iți amintești de strachina cu linte?

Ei n-au știut că gustul ei de var

te ispitește pipărat spre neființă.

Părinte,

de este cu putință,

învață-mă să cred

că poți să depărtezi acest pahar,

că nu mi-i frică de amărăciune

ci doar că punctul

nu ar avea dimensiune.

Că dacă e nimicului asemănare

de unde vom începe cu litera cea mare?