Doar până-aici pot să văd –
mai multe degete decât culorile,
dar cum or fi și celelaltele,
înaltele,
ce ochiului scapă?
Se zice că doar îngerii,
în zi de sărbătoare,
din nuanțele lor se adapă.
Doar până aici pot să aud,
ne-ngăduit e dincolo țărmul,
dar sunt coloratele sunete,
dincolo de șoapte,
dincolo de tunete…
Cum o fi graiul bradului crud
fulguit în vocală de nea,
sau cum o fi gângurind
prima stea
sub alintul de noapte?
Cum de nu pot și eu să aud?
Doar până aici…
Mai mult
nici n-ași putea să mai mor
și nici în plus – mai viu decât viu…
De-ajuns mi-s toate, Limpezirea mea,
că milostiv, precum te știu,
eu cred
că pana sentinței ai s-o moi,
la Judecata de Apoi,
în călimara Muntelui Tabor.
Kitchener,Ontario
dumitruichim 